Studiu: cum se simt românii la final de an și după 20 de luni de pandemie

Comparativ cu noiembrie 2020, toate aspectele vieții românilor s-au îmbunătățit vizibil, aceștia declarându-se foarte mulțumiți cu privire la starea lor de spirit (de la 70% în noiembrie 2020 la 78% în noiembrie 2021), relația pe care o au cu familia și prietenii (de la 80% în noiembrie 2020 la la 93% în noiembrie 2021) dar și cu privire la starea de sănătate, respectiv condiția fizică actuală (de la 55% în noiembrie 2020 la 64% în noiembrie 2021).

Barometrul Românii AZI este un instrument de cercetare, dezvoltat de Reveal Marketing Research nu doar pentru diagnoza de astăzi a stării românilor, ci și ca instrument de punere în context a cercetărilor Reveal Marketing Research. Acesta are un caracter continuu și funcționează ca un barometru al valorilor (al lucrurilor importante pentru români), în momentul respectiv. 

Aceste noi date ar putea indica faptul ca românii s-au obișnuit cu obstacolele specifice acestei perioade a pandemiei și denotă reziliență și putere de adaptare în fața greutăților.

La nivel național, 22% dintre români declară că au suficienți bani pentru cheltuielile zilnice și își permit deopotrivă să economisească. Conform datelor obținute, în această lună românii au economisit cel mai mult (20%) comparativ cu luna octombrie 2021 (12%) dar și cu noiembrie 2020 (13%), înregistrându-se astfel o creștere de aproape 10% de la o lună la alta.

În această lună relațiile sociale sunt prioritare pentru familiile tradiționale (47%) și persoanele peste 40 de ani (49%) (sau: ocupă un loc central în rândul familiilor tradiționale (47%) și în rândul persoanelor peste 40 de ani (49%)).

Luna aceasta, teritoriul stabilității se numără printre motivatiile tinerilor profesioniști (46%), o schimbare majoră față de lunile precedente când acest teritoriu se afla în general în motivațiile pensionarilor.

Produsele și serviciile care facilitează fenomenul integrării sociale sunt preferate în această lună în special de mileniali. Produsele cel mai achizitionate din aceasta categorie sunt parfumurile și cosmeticele (peste 30%). Produsele care satisfac nevoia fundamentală a dezvoltării personale și stimei de sine sunt preferate în special de persoanele de peste 40 de ani. Cele mai achizitionate produse sunt cărțile (peste 20%) și accesoriile auto (peste 25%). Produsele aferente siguranței și supraviețuirii sunt achiziționate în aceeași măsură de toate segmentele.

În această lună, pe primul loc în topul motivațiilor românilor se află dorința de stabilitate, responsabilitate și credință, ce înregistrează o creștere de aproximativ 10% față de luna octombrie.

Românii simt nevoia de stabilitate în aspectele vieții de zi cu zi, motiv pentru care se îndreaptă și spre teritoriul relațiilor sociale și al unității. Românii își doresc stabilitate și unitate, iar aceste lucruri reies și din peisajul cheltuielilor acestora (cheltuie mai mult pe produse de baza si produse aferente integrării sociale).



Citeste si