Tech Against Coronavirus: site făcut de români cu soluții de muncă la distanță

Virusul Covid-19 produce efecte în viețile oamenilor, nu numai asupra sănătății. Modul în care lucrăm se transformă. Italia a intrat în carantină totală, iar în România școlile se vor închide începând de miercuri, potrivit anunțului oficialilor. De la Londra, doi fondatori români ai startup-ului Hypersay au organizat o listă de produse care să fie folosite pentru munca de la distanță.

Așa cum citeam zilele trecute, pe lângă dramele umane, problemele de sănătate, limitările de mobilitate, coronavirusul schimbă și modul în care lucrează firmele. Paul Balogh și Cristian Dinu locuiesc la Londra și sunt fondatorii startup-ului de educație Hypersay. Hypersay oferă soluții prin care profesorii pot să-și facă orele mai interesante, să interacționeze cu elevii mai bine și, de ce nu, să lucreze de la distanță. Site-ul se numește Tech Against Coronavirus. 

Poți să citești mai multe despre povestea lui Paul Balogh și Cristian Dinu în acest articol de pe start-up.ro. 

Din acest motiv cei doi au creat un site unde listează produse care ajută firmele să lucreze de la distanță. De asemenea, oamenii sunt invitați să ofere și alte sugestii.

„Am lucrat două zile, împreună cu Cristian Dinu, la acest mic site. E practic o listă de produse, majoritatea gratis, pe care le puteți folosi dacă va trebui să lucrați de acasă cu echipa voastră sau dacă va trebui să predați la distanță în săptămânile/lunile viitoare. Are două categorii importante, Work și Edu, ca să puteți separa mai ușor între ele”, a scris Paul Balogh pe profilul său de Facebook.

În momentul de față pe site sunt 54 de produse recomandate. Potrivit site-ului, 20% dintre oameni ar putea lucra de acasă în viitorul apropiat. Produsele de pe site ajută echipele să comunice, să poată vorbi de la distanță, să țină prezentări interactive sau să facă videoconferințe.

De exemplu, pe site sunt produse precum Slack, care folosește echipelor ce vor să comunice granular. De asemenea, Zoom e o unealtă de videoconferințe care a înregistrat o creștere mare în ultimele săptămâni, pe baza nevoilor de comunicare de la distanță.

Poți vedea toate uneltele de pe site listate. Găsești servicii de notițe în Cloud, unelte de scriere colaborativă, file sharing, soluții prin care poți accesa un computer de la distanță, cum ar fi LogMeIn sau TeamViewer, sau unelte de engagement, cum ar fi Kahoot sau Sli.do.

Poți adăuga sugestiile tale la acest link și vor fi adăugate ulterior pe site.



Citeste si