Tehnologia care a revoluționat un startup de travel ne spune cum au călătorit românii în 2022

Un startup care a avut la bază o tehnologie inovatoare pentru lumea digitală a călătoriilor a devenit, în cei 10 ani de activitate, o companie cu 1500 de angajați și cu un algoritm care face ”hacking în travel”, oferind apoi opțiuni de zbor cât mai ieftine. Noi am fost chiar în orașul în care s-a fondat kiwi.com și am aflat direct de la sursă care sunt obiceiuile și tendințele de călătorie ale românilor.

2022 este anul care marchează revenirea la normalitate după pandemie. A crescut interesul românilor pentru călătorii, datele platformei de travel ne arată că sunt cu 146% mai mulți români care au făcut rezervări, iar numărul căutărilor pe paltforma kiwi.com s-a dublat față de anul trecut. Românii au cheltuit în medie 116 euro pe bilete de avion anul acesta ți au ales să meargă în vacanțe scurte, în urma unor decizii spontane. 

Kiwi.com este platforma care a revoluționat căutările cu opțiuni de travel, având la bază un algoritm inovator, care le permite utilizatorilor să găsească opțiuni de călătorii și prețuri pe care alte motoare de căutare nu le pot vedea. Platforma înregistrează zilnic 2 miliarde de verificări ale costurilor, analizând 95% din informațiile globale de zboruri.

Dintre cele 100 de milioane de căutări zilnice și vânzări de peste 50.000 de locuri, românii au atins pragul de 300 de milioane de căutări în 2022 și rezervări cu aproape 150% mai multe în acest an.

Unde au plecat românii în 2022

Cele mai populare țări printre turiștii români anul acesta sunt Italia, Regatul Unit, Spania, Germania și Franța, le fel ca în anul 2021. Topul celor mai populare 10 destinații este completat de Grecia, Belgia, Austria, Irlanda și Turcia. 


În ceea ce privește orașele, călătorii au preferat și anul acesta Londra, Milano, Roma, Bruxelles și Paris. Alte destinații populare anul acesta au fost Viena, Dublin, Barcelona, Madrid și Veneția.

Bucureștiul rămâne orașul din care pleacă cei mai mulți români în vacanță, iar cele mai populare rute sunt către Londra, Milano, Viena, Bruxelles și Roma. Alte aeroporturi populare anul acesta au fost cele din Cluj, Iași, Suceava și aeroportul Traian Vuia din Timișoara.

Anul acesta, cele mai căutate destinații au fost Londra (numărul de căutări dublându-se față de 2021), Barcelona, Milano, Roma și Madrid.

În 2022, românii au vizitat peste 150 de țări, călătorind peste 600.500.000 de kilometri.

 

Comportamentul călătorilor în 2022

În ultimii ani, românii au preferat din ce în ce mai mult vacanțele scurte. În 2022, cei mai mulți români au preferat city-breaks de până la 3 zile (42%), 29% dintre ei au stat în vacanță între 4 și 6 zile, 22% au petrecut între 1 și 3 săptămâni la destinație, iar doar 4% au ales vacanțe de până la 3 săptămâni.

În ceea ce privește obiceiurile de rezervare, tot mai mulți români au ales să achiziționeze biletele mai aproape de data călătoriei. 19% dintre ei au ales să rezerve last-minute, cu cel mult 3 zile înainte de data plecării, 11% au făcut rezervări cu 4 până la 6 zile în avans, 18% au rezervat cu 1-2 săptămâni în avans, însă cei mai mulți români (30%) și-au rezervat biletele cu 3 săptămâni și până la 2 luni în avans.

Românii au cheltuit, în medie, 116 euro (aproximativ 570 de lei) pe bilete de avion anul acesta. Cea mai populară zi pentru rezervarea biletelor pe Kiwi.com a fost 9 septembrie, iar data în care au călătorit cei mai mulți români a fost 15 septembrie.

În 2022, cei mai mulți vizitatori străini în România au fost israelienii, italienii, francezii, cetățenii britanici și nemții. În total, 188 de naționalități au vizitat România în 2022.

Cele mai populare rute prin care turiștii străini au venit în România au fost Londra - București, Tel Aviv - București, Bruxelles - București, Viena - București și Milano - București.

 



Citeste si