- 11 Aprilie 2018
The Pole Society câștigă o competiție de publicitate în Dubai
The Pole Society e un startup care face legătura dintre advertiseri și panouri digitale din orașe. Astfel, ei vor să fie un Facebook pentru reclamele outdoor.
The Pole Society participă la acceleratorul Techstars Dubai, dar s-au înscris și la Dubai Lynx, competiția dedicată advertising-ului din Orientul Mijlociu. Ei au câștigat categoria de startup-uri din cadrul competiției. Ei vor fi reprezentanții regiunii la Cannes Lions.
Azi The Pole Society poate fi descris ca o interfață de la Google AdWords sau Facebook Ads, dar pentru ecrane digitale out of home. “Dacă ți s-a părut complicat să ajungi pe un ecran digital, pentru că trebuie să suni la agenție, să suni la omul cu ecranul, nu știi care sunt prețurile, noi te ajutăm. Noi vrem să democratizăm accesul la ecranele respective. Intri într-o interfață web, selectezi ce vrei să faci și din câteva click-uri selectezi momentul când vrei să apară. E la fel ca pe publicitatea digitală”, spune Matei Psatta, unul dintre cofondatorii The Pole Society, care se va redenumi în TPS Engage.
Poți vedea un interviu cu Matei Psatta la emisiunea Ziua Zero în înregistrarea de mai jos.