INFOGRAFIC: Top startup-uri din România, alegerile reprezentanților din ecosistem

Anul acesta am vrut să aflăm de la fonduri de VC, investitori și de la echipele acceleratoarelor din România care sunt acele 5 startup-uri pe care să le urmărim, companii pe care să stăm cu ochii. După 20 astfel de topuri, tragem linie ca să vă spunem cum arată acest clasament general. Ce startup-uri promit, ce domenii și ce tendințe sunt în vizorul investitorilor și jucătorilor din ecosistemul companiilor tech.

Am întrebat 20 de reprezentanți din ecosistem, de la fonduri de VC, la investitori și la echipe ale acceleratoarelor care sunt startup-urile care le-au atras atenția în 2023.

Am vrut să aflăm tendințele din lumea startup-urilor de la firul ierbii, de la cei care văd companiile în primele zile de existență, dar și în momente cheie, când se extind, primesc o investiție sau își măresc echipele. Mai mult, am vrut să strângem răspunsuri de la reprezentanți din plan național, acoperin aproape toate regiunile țării. 

Din răspunsurile lor am obținut 100 de menționări, din care 79 sunt startup-uri unice, care fie au avut o singură nominalizare, 63 dintre acestea, fie mai multe. 

Din topurile colectate în acest an, startup-urile care au avut cele mai multe nominalizări sunt: Digitail, FlowX AI, Synaptiq, Rayscape și Druid.

Din răspunsurile lor, cele mai multe startup-uri au componenta de AI în soluția oferită. Mai exact, 63% dintre startup-urile menționate de reprezentanți folosesc inteligența artificială pentru a livra produse care contribuie la sistemul medical, la educație, la operațiunile financiare sau chiar la soluții de sustenabilitate.

În topul domeniilor care sunt în vizorul reprezentanților din ecosistem, topul arată așa: 

  • medtech cu 20 de nominalizări
  • fintech cu 8 nominalizări
  • edtech și greentech cu câte 5 nominalizări fiecare
  • e-commerce cu 3 nominalizări

Apoi, restul domeniilor menționate sunt foarte variate, de la foodtech, la marketing și social media, software, hardware, legal, HR și lifestyle.

Toate topurile realizate pe start-up.ro pot fi văzute la acest link

Dintre reprezentanții care ne-au spus topurile lor, îi menționăm pe: Early Game Ventures, Sparking Capital, Underline Ventures, Growceanu, Cleverage VC (Wargha Enayati), Liviu Munteanu (Founders Bridge și angel investor), Netopia Ventures, Matei Dumitrescu (Commons Accel), Roca X, Seedblink, InnovX - BCR, Rubik HUB, Innovation Labs, Launch, Bright Labs Incubator, Impact Hub Bucharest, Transylvania Angels Network, Fab Lab Iași, Techcelerator, How to Web

INFOGRAFICUL care sumarizează răspunsurile colectate de la cei 20 de reprezentanți din ecosistem: 

 

 

 



Citeste si