- 4 Decembrie 2015
Traderion - startup-ul care antrenează oamenii care manevrează "scheletul lumii": banii
Când te gândești la ASE, îți imaginezi o bilă deasupra facultății și multe glume făcute pe seama ei. Dar dacă educația de acolo ar putea fi completată cu niște calități practice pe care altfel le-ai învăța în ani de zile de muncă? Acesta e scopul Traderion - un startup din București care are o platformă de antrenament pentru angajații din bănci, pentru cei care vor să tranzacționeze și pentru studenți. Au deja primii clienți și discuții cu nume mari din industrie. Să angajezi și să antrenezi un trader bun costă peste 10.000 de dolari. Traderion scurtează timpul și micșorează costurile cu 40%.
Florin Grosu și Florin Cioacă au lansat Traderion în 2014, pentru a digitaliza un antrenament de trading bancar inventat de Cioacă la o școală de vară organizată de Florin Grosu. Platforma se folosește de inteligență artificială pentru a replica ședințele de tranzacționare la care participă angajații băncilor, cu scenarii realiste, influențate de știri, vânzări sau crize politice. Practic, e un poligon de antrenament pentru oricine vrea să devină un specialist în domeniul acesta. Ceea ce înainte nu putea fi făcut decât prin practică de câțiva ani, cu riscul de a pierde bani reali, poate fi înlocuit de Traderion.
Lansarea a venit în lumea post-criză financiară, în care traderii căutați trebuie să aibă o multitudine de calități. Ei pot dezmembra sau reforma lumea în care trăim. Acum, traderii provin din zona matematicii, fizicii, a științei computaționale sau a algoritmilor de programare.
Platforma e folosită deja de câteva companii pentru a-și antrena traderii deja existenți, în scenarii realiste, iar în viitor ar putea fi folosită chiar și de bănci. În plus, există și posibilitatea ca Traderion să poată fi folosită și în școlile de economie, pentru o experiență „hands-on“. Acestea plătesc o taxă lunară, iar angajații sau cei care fac training în cadrul acelor instituții pot folosi Traderion 24 de ore din 24.
Povestea lansăriiFlorin Grosu e inițiatorul ONG-ului Young Leaders Club, iar aceștia fac două școli de vară în fiecare an. La Sibiu e școala de vară pentru finanțate, iar la Constanța cea de antreprenoriat.
„Acolo m-am întâlnit cu cofondatorul meu, Florin Cioacă. El era deja trader și a vrut să organizeze un joc de trading pentru participanți, pentru a-i învăța ce înseamnă tradingul interbancar. Rolul exercițiului era ca ei să facă mai rapid corelații macroeconomice, să înțeleagă implicațiile unei știri și de ce unii indicatori se modifică“, își amintește Florin Grosu.
Totul se făcea pe hârtie. De fapt, acolo este originea Traderion. Erau 4.000 de tranzacții făcute, iar toate corelațiile făcute pe hârtie erau introduse manual într-un tabel de Excel. Abia în al doilea an, când jocul începea să devină o tradiție, participanții i-au întrebat pe cei doi Florini de ce nu fac o versiune electronică a acestuia.
Inteligența artificială folosită e ca un profesor individual. Platforma știe tot despre tine. Sunt 96 de indicatori pe care-i urmărim și colectăm 150.000 de coordonate despre utilizatori într-o singură oră.
În mintea fondatorilor răsărea ideea lui Traderion - „Jocul pe care poți să-l pui în CV“. Au avut această viziune a unor simulări digitale, controlate de inteligențe artificiale, care să te pună în fața situaților de zi cu zi dintr-o bancă: de ce a scăzut un indicator, de ce crește altul?
Un profesor care ține minte totDacă ar fi să comparăm Traderion cu o variantă offline, aceasta ar fi un profesor de trading. Acesta nu poate ști calitățile fiecărui student sau angajat, nu personalizează experiență și oferă un set de sfaturi standard. De asemenea, nu poate monitoriza evoluția cuiva și nici să se adapteze în funcție de capacitățile acestuia. Traderion e ca un profesor care știe cât de multe poți și știi, iar apoi se adaptează după tine.
Florin Grosu și Florin Cioacă au introdus în platformă tot felul de scenarii bancare, platforma semănând cu cea pe care o au la dispoziție traderii bancari de la Reuters sau cu cea de la Bloomberg. Ei văd date care se modifică în permanență, inspirate din realitate și modificări de scenariu în funcție de gradul tău de cunoștințe.
„Inteligența artificială folosită e ca un profesor individual. Platforma știe tot despre tine. Sunt 96 de indicatori pe care-i urmărim și colectăm 150.000 de coordonate despre utilizatori într-o singură oră. În medie, fiecare utilizator petrece 10 ore pe platoformă în total, asta înseamnă că știm 1,5 milioane de coordonate despre performanța ta. Un om nu va putea să ia în considerare niciodată toate aceste informații“, spune Grosu.
Prezentul și cliențiiÎn momentul de față, după ce au primit a doua investiție de când au pornit la drum, 75.000 de euro de la Seedcamp Londra, cei de la Traderion vor să se pregătească pentru prima rundă de seed investment, pe care o pregătesc pentru luna ianuarie.
Acum au un client din România, Institutul Bancar Român, dar discută cu posibili clienți din Londra și New York, organiații care fac training pentru traderi și vor să digitalizeze acest proces. „În România, Institutul Bancar Român are un program de certificare a traderilor. Vin traderi juniori din bănci și trec prin acest antrenament, iar la final primesc această dovadă că au antrenament practic“, spune Grosu.
Nu e doar o știință, e și o artă a intuiției și corelației. Lumea financiară nu poate exista fără traderi. Scheletul lumii e industria financiară, iar traderii sunt cei care mută banii.
De asemenea, produsul e folosit în continuare și la Școala de Vară fondată de Grosu. Până acum s-au antrenat 400 de studenți din 15 țări.
Pentru următorii doi ani piața principală rămâne cea a companiilor, Traderion nefiind dedicat acum utilizatorilor obișnuiți. Discută deja cu JP Morgan din Londra pentru integrarea platformei lor în programele de training ale băncii, iar acesta e scopul final: să aibă marile instituții financiare în Traderion. Aici vor putea să-și pregătească oamenii fără să riște nimic.
„Piața de eFX Trading e de 500 de miliarde de dolari zilnic. Pe piața aceasta 90% pierd bani. E important să înveți cum funcționează, cum reacționează la anumite știri, cum mută marile bănci. Așa traderii vor putea lua decizii informate“, explică Florin Grosu. Potențialul e imens pentru ei, pentru că pot pregăti în timp record studenții. Din acest motiv, sfătuiți și de mentori, au trecut de la un joc social, la o platformă de inteligență artificială, unde roboții le oferă scenarii utilizatorilor.
Traderii, susținătorii scheletului lumiiPentru Grosu, industria financiară e scheletul pe care se ține această lume în care trăim. Practic, huliți sau nu, traderii sunt cei care mânuiesc acest schelet și îl îndreaptă înspre direcția dorită.
Organul principal pentru trading e stomacul și nu creierul. Un trader bun ia decizii rapid și sub presiune
„Un trader trebuie să fie rapid și rezistent. Trebuie să ai rezistență la presiune. Organul principal pentru trading e stomacul și nu creierul. Un trader bun ia decizii rapid și sub presiune“, explică Grosu.
„E capabil să citească rapid o știre, să coreleze rapid cu celelate informații pe care le are și să ia decizii. Trebuie să ia decizii care să aibă impact pe termen scurt, dar să vadă și termenele mai lungi. Nu e doar o știință, e și o artă a intuiției și corelației. Lumea financiară nu poate exista fără ei. Scheletul lumii e industria financiară, iar ei sunt cei care mută banii“, mai spune fondatorul Traderion.
În interiorul startup-ului românesc, traderii sunt comparați cu piloții de vânătoare. „Costă la fel de mult să antrenezi un trader și ia la fel de mult timp - între un an și doi“, explică el.
Ca să te descurci în Traderion, spune Grosu, trebuie să ai cunoștințe de economie de clasa a 11-a. „Vei învăța mecanica prețului, cum se formează el și cum se schimbă. Nimeni nu te învață în școală cum se formează prețul pe o piață, cu adevărat“, spune fondatorul Traderion.
Sfaturi pentru startup-uriTraderion a participat până acum la două acceleratoare. Unul dedicat industriei financiare, în Statele Unite, numit QC Fintech, sponsorizat de Bank of America și Wells Fargo, dar și la Seedcamp Londra, alături de alte două echipe românești, DeviceHub.net și UiPath. Au descoperit că marea problemă pe care o aveau era că nu știau să-și spună povestea, deși produsul era identic. Au aplicat la Seedcamp de câteva ori până au descoperit pitch-ul perfect.
Învață să ceri. Oamenii vor să te ajute, dar trebuie să spui cum.
Florin Grosu crede că un fondator de startup trebuie să aibă în primul rând pasiune, iar apoi să-și dezvolte o ușurință în a discuta cu oamenii. Pentru că nu există o rețetă pentru fiecare startup și nici o cale a succesului bătută în cuie, trebuie să știi să-ți spui povestea și să încerci deseori. Florin a trecut în revistă câteva caracteristici care i se par esențiale.
- Trebuie să te identifici cu startup-ul tău. Când te trezești trebuie să faci asta și nimic altceva. E mai mult decât un job și nici nu ai vreo siguranță. E un mindset diferit de tot ceea ce vezi în jurul tău.
- Muncește enorm de mult. Mult mai mult decât în orice job la companie.
- E importantă capacitatea de a construi relații. Să te duci la un eveniment știind cu cine ai vrea să vorbești, să știi ceva despre oamenii pe care-i cauți și să știi cum să-i abordezi.
- Învață să ceri. Oamenii vor să te ajute, dar trebuie să spui cum. (Pe noi, de exemplu, ne-a ajutat unul dintre mentori, care ne-a pus în legătură cu directoarea de resurse umane de la Bank of America, care ne-a conectat apoi cu cineva din companie).
- Cultivă-ți relațiile. Trebuie să cunoști oameni mai buni decât tine, cu mai multă experiență, care ți-ar putea fi mentori.
- Fii umil ca să poți învăța, indiferent de cât de arogant ești în viața de zi cu zi.