TransferGo obține o finanțare în valoare de 50 milioane de dolari

TransferGo, una dintre companiile de transfer de bani cu cea mai accelerată dezvoltare la nivel mondial, a anunțat astăzi obținerea sumei de 50 milioane de dolari, ca parte a seriei C de finanțare.

Această recentă rundă de finanțare are ca investitori principali fondurile Elbrus Capital Fund III și Black River Ventures și vine ca urmare a creșterii anuale constante de 80% înregistrate de compania fintech de la lansarea sa, ridicând valoarea totală a investițiilor atrase de TransferGo până în prezent la suma de 77 milioane de dolari. 

Printre finanțatorii din această rundă se numără și un nou investitor, Unlimint, cât și investitori deja existenți, de a căror susținere continuă TransferGo s-a bucurat de-a lungul timpului, precum: Hard Yaka, VEF, SmartHub and Milano Investments. Pe tot parcursul tranzacției, atât TransferGo, cât și acționarii săi, au avut parte de consiliere financiară și strategică exclusivă din partea Royal Park Partners.  

TransferGo facilitează transferuri de bani între 3,5 milioane de clienți din 160 de țări din întreaga lume și a procesat până în prezent un total de 13,5 milioane de tranzacții internaționale și la nivel local, reprezentând un flux monetar de peste 6 miliarde de dolari. Această nouă serie de finanțare va contribui la extinderea bazei de clienți TransferGo, pentru a ajuta astfel un număr mai mare de migranți de pe teritoriul Europei să trimită și să primească bani, cât și la dezvoltarea ofertei de produse a companiei, pentru a susține astfel obiectivul său ambițios de a crește de 5 ori în următorii 3-4 ani. 

Daumantas Dvilinskas, fondator și CEO, TransferGo a declarat referitor la această rundă de finanțare: „Noi, la TransferGo, credem că toată lumea are dreptul să trimită bani rapid, sigur și ieftin. În ciuda unui mediu economic plin de provocări pentru lucrătorii migranți, TransferGo a înregistrat o creștere consistentă și susținută pe perioada pandemiei. De la lansarea din 2012, TransferGo s-a transformat dintr-un crâmpei de idee într-o companie cu un personal ce numără peste 200 de angajați pretutindeni în lume. Cu această finanțare suplimentară, următoarea etapă de creștere ne va plasa într-o poziție și mai solidă, din care vom putea continua să inovăm și să dezvoltăm oferta noastră de produse, pentru a veni în sprijinul migranților care muncesc din greu în toată Europa.”

Alexander Savin, Senior Partner, Elbrus Capital Funds, a adăugat: „Creșterea înregistrată de TransferGo în ultimii ani atestă angajamentul său de a pune accent în primul rând pe client. În perioada în care unitățile companiilor de transferuri de bani de pe străzile principale ale orașelor erau închise din cauza stării de urgență, tehnologia pusă la dispoziție de TransferGo s-a dovedit vitală, ajutând în continuare migranții din întreaga lume să trimită bani acasă. Cererea pentru transferurile de bani online rămâne în continuare ridicată, iar noi suntem încântați să fim alături de TransferGo în parcursul său cu scopul de a oferi spijin clienților săi.”



Citeste si