"Trebuie să înțelegem că la foarte multe capitole suntem pe ultimul loc"

Impact Hub a lansat săptămâna trecută Startarium, o platformă online prin care vrea să conecteze antreprenorii, investitorii și mentorii. Am vorbit cu Vlad Craioveanu, CEO al Impact Hub, despre investiția necesară și scopurile platformei.

"Una dintre provocările cele mai mari pe care le au antreprenorii români este lipsa experienței practice de business. Școala nu oferă un mediu optim și suficient pentru a învăța despre antreprenoriat", explică Vlad Craioveanu motivele pentru care consideră că era nevoie de o asemenea platformă. "Prin Impact Hub și prin Startarium, scurtăm această perioadă de învățare. Startarium, orașul antreprenorilor, este locul unde poți învăța, poți lucra, poți valida ideile tale și poți primi acces la mentori și ulterior, ai putea să-ți finanțezi afacerea", explică Vlad Craioveanu, într-un adevărat pitch al Startarium.

Impact Hub și-a început activitatea acum șase ani, iar anul acesta s-a extins la Cluj, cu un sediu local. De un an, a început să lucreze la Startarium, împreună cu ING Bank. "E unul dintre cele mai complexe proiecte pe care le-am realizat până în acest moment și nu suntem decât la începutul drumului".

Obiectivele Startarium

Organizat ca un proiect multimedia, Startarium e o platformă unde te poți înscrie ca antreprenor, îți poți testa ideile și ai acces și la mentori sau posibili investitori. E un soi de Crunchbase românesc, într-o variantă mai interactivă și pentru antreprenori la început de drum.

Ca utilizator al Startarium ai acces automat la servicii de consiliere și mentorat în mod automat

Vlad Craioveanu spune că vrea să ajungă la cât mai mulți antreprenori din România și să creeze o comunitate, un sens care să ducă spre un ecosistem. Astfel, pentru a promova platforma și antreprenoriatul, pe 23 noiembrie va avea loc Startarium Pitch Day, unde 80 de startup-uri din diverse domenii vor concura pentru premii de 100.000 de euro, locul I urmând să plece acasă cu 70.000 de euro.

"Ca utilizator al Startarium ai acces automat la servicii de consiliere și mentorat în mod automat. Premiile pentru Startarium Pitch Day sunt în bani, dar suportul nostru nu se va opri aici"

Momentan, platforma va fi dedicată antreprenorilor din România și afacerilor locale. Impact Hub nu are ca obiectiv imediat transformarea Startarium într-o platformă care să expună startup-urile românești la investitori din afara țării.

Până la finalul anului, Startarium vrea să ajungă la 50 de mentori și experți, la care se vor adăuga investitori, business angels.

"Planul de investiție pe care lucrăm în acest moment este de aproximativ 400.000 de euro, urmând ca aceasta să crească în funcțiile de noile module și secțiuni pe care le dezvoltăm. Startarium e gândită ca o platformă în constantă dezvoltare și rafinare", a spus Craioveanu.

Valoarea ideilor

Se spune că un milion de idei valorează un leu. Pe Startarium a fost lansată și o platformă prin care viitorii antreprenori pot testa ideile pe care le au. Craioveanu consideră că era nevoie de o astfel de unealtă de feedback.

"Ideile sunt cele de la care pleacă poveștile de succes. Drumul de la afacere de succes este de cele mai multe ori un drum anevoios și presărat cu foarte multe iterații și pivotări. O parte din antreprenori va reuși să pornească mai repede, din capacitatea noastră de a colabora și a strânge o echipă bună", a explicat Craioveanu. Pe Startarium, orice antreprenor poate să lucreze la modelul de afacere (business model canvas) și apoi să invite alți utilizatori și prieteni să lucreze împreună.

România și antreprenoriatul

Vlad Craioveanu, CEO-ul Impact Hub, a vorbit și despre poziția României în ecosistemul antreprenorial european. În toate clasamentele publicate stăm prost, printre ultimele locuri chiar. Abia acum tinerii încep să vadă afacerile ca o posibilitate timpurie.

Sunt destui tineri care sunt doritori să plece pe acest drum. Oportunități sunt multe, spațiu pentru idei este suficient

"Trebuie să înțelegem că, în general, la foarte multe capitole suntem pe ultimele locuri. Suntem la coada clasamentului la numărul de startup-uri, la inovare, putem continua la nesfârșit", spune Vlad Craioveanu.

Cu toate acestea, Craioveanu spune că interesul în jurul antreprenoriatului crește. "Sunt destui tineri care sunt doritori să plece pe acest drum. Oportunități sunt multe, spațiu pentru idei este suficient, iar asta creează premisele ca în câțiva ani, antreprenoriatul românesc să se maturizeze și să ajungă un influențator economic puternic", a spus CEO-ul Impact Hub.



Citeste si