Trenduri: câți români plătesc parcările direct cu telefonul mobil în 2021

Potrivit datelor TPARK, lider de piață în soluții de gestionare a parcării, în România au fost efectuate anul acesta aproximativ 10.5 milioane de plăți pentru parcarea a peste 1,4 milioane de mașini înscrise în aplicație. Totodată, aplicația TPARK este folosită lunar de peste 400.000 de utilizatori și descărcată de cel puțin 800.000 de utilizatori (Android + iOS).

„Nevoia de evoluție și adaptare este tot mai vizibilă la nivelul tuturor industriilor, iar cea a parcărilor auto nu face excepție. Astfel, aplicațiile de parcare de top, cum este și TPARK, sunt concepute special pentru a oferi cel mai înalt grad de servicii pentru clienți, îmbunătățind și simplificând experiența de parcare, facilitând viața de zi cu zi a utilizatorului, chiar și în cazul unei amenzi pentru parcare, ce poate fi efectuată rapid și simplu, ca o plată uzuală. Și pe plan local, tot mai mulți români sunt convinși de beneficiile obținute, drept dovadă și cifrele înregistrate de TPARK anul acesta”, a declarat Claudiu Suma, CEO TPARK.

Aplicația de smartphone TPARK, dezvoltată de specialiști români, permite plata parcării publice în peste 50 de orașe din țară, la care se adaugă constant noi localități.

Prin intermediul aplicației TPARK, utilizatorii pot efectua plata parcării, a vignetelor pentru România, Ungaria și, în curând, Bulgaria, și, de asemenea, pot achita amenzile de parcare și taxa de pod de la Fetești.

Potrivit reprezentanților, prin intermediul aplicației au fost achitate anul acesta peste 31.000 de amenzi pentru parcare, cu o valoare totală de peste 1.28 miliarde lei, care au fost atribuite către 23.000 de mașini.

Pe de altă parte, s-au înregistrat 537 polițe RCA, care au însumat aprox. 229.000 de lei. De asemenea, au fost vândute peste 46.000 de vignete pentru Ungaria, cu o valoare de peste 3.8 miliarde lei, achiziționate pentru 30.000 de mașini.

Aplicația poate fi fi descărcată gratuit din Google Play, App Store, cât și Huawei App Gallery. De altfel, în cadrul Google Play, aplicația se regăsește în topul recomandărilor din categoria „Automobile și Vehicule” pe România, ocupând frecvent primul loc.



Citeste si