Trotinetele electrice Bolt sunt disponibile și în Constanța

Bolt își extinde prezența în România, lansându-și serviciile de închiriere a trotinetelor electrice în Constanța, al treilea oraș după București și Cluj-Napoca. Astfel, pe străzile din România sunt, în prezent, la dispoziția utilizatorilor, peste o mie de trotinete electrice Bolt.

După două lansări al căror succes a depășit așteptările companiei, la București și la Cluj-Napoca, Bolt aduce câteva sute de trotinete și în orașul de pe malul mării.

Deblocarea trotinetelor Bolt costă 2 lei, iar prețul curselor este de la 0,6 lei pe minut. Rezervarea și pauza sunt tarifate cu 0,5 lei/minut.

Utilizatorii pot rezerva o trotinetă pentru maximum 10 minute. Bolt recomandă utilizatorilor să acceseze ”Modul începător” atunci când folosesc o asemenea trotinetă electrică pentru prima dată și să parcurgă setul de recomandări și măsuri de siguranță din aplicație.

În plus, ei trebuie să se asigure că țin cont de limita de vârstă minimă necesară (16 ani) pentru utilizarea trotinetelor electrice, că dezinfectează mânerele acestora înainte de utilizare și că poartă cască de protecție.

De asemenea, acestea trebuie să fie folosite de un singur pasager per cursă, fiind interzis accesul a doi sau mai mulți utilizatori pe o trotinetă.

Trotinetele Bolt ating o viteză maximă de 25 km / h și pot merge până la 40 km cu un ciclu de încărcare, însă autonomia reală depinde de utilizare. 

Pentru a folosi trotinetele, constănțenii trebuie să instaleze aplicația de ride-hailing Bolt, pe care o pot descărca de pe Google Play sau Apple Store. După configurarea contului, vor vedea o pictogramă – trotinetă - în aplicație (colțul dreapta sus), după actualizarea acesteia. Atingerea pictogramei îi va duce în interfața de închiriere a trotinetelor. Trotinetele pot fi deblocate prin scanarea codului QR. La prima utilizare, aplicația arată instrucțiunile de folosire a acestora și cum să fie parcate în siguranță la final.

Dacă utilizatorul lasă trotineta în afara zonei desemnate, va fi penalizat cu suma de 150 de lei.

”Constanța este unul dintre cele mai mari și mai dinamice orașe ale țării, lucru valabil pe tot parcursul anului, nu doar în sezonul estival. Adăugăm, de luna aceasta, la soluțiile de transport tradiționale, una menită să ajute constănțenii să evite aglomerația și să se deplaseze pe distanțe mici, la prețuri avantajoase. Momentan, lansăm trotinetele electrice, însă planurile noastre pentru Constanța nu se opresc aici. Vom fi un partener de mobilitate de încredere și de durată, nu numai pentru turiștii care vin vara din toată țara pe malul mării, ci mai ales pentru constănțeni, pe tot timpul anului.”, a spus Cristian Sălceanu, Country Manager Bolt România.

 



Citeste si