- 27 Februarie 2020
Startup-ul ceh Twisto vine în România. Card de cumpărături și credit direct în aplicație
Twisto va intra în România în al doilea trimestru al anului 2020, între mai-iunie. „Utilizatorii pot folosi gratuit aplicația și cardul Twisto pentru plățile zilnice și să beneficieze de cele mai bune rate de schimb valutar”, promite Michal Smida, CEO al Twisto. „Clienții pot amâna o plată cu un singur click sau să împartă suma în mai multe tranșe, fără alți intermediari”, a adăugat acesta.
Pentru România, Twisto va lansa aplicația și cardurile, creditul instant, schimb valutar, capacitatea de a împărți o notă de plată și caracteristicile de management financiar, adică să știi în aplicație pe ce categorii de produse ai cheltuit banii.
Cum funcționează? Spre deosebire de alte aplicații fintech, Twisto nu are nevoie de top up de bani din contul utilizatorului. Practic, utilizatorii pot să își lege un card bancar deja existent, de la o bancă sau chiar de la Revolut, iar plățile din Twisto sunt făcute la finalul lunii. Plătești cu cardul Twisto, iar la finalul lunii ți se oferă o factură pe care o plătești integral cu cardul tău principal. De asemenea, plățile pot fi amânate de clienți.
Pentru 2020, Twisto are în plan extinderea în România și creșterea cifrelor. Pentru numărul de aplicații și carduri instalate, Twisto vrea o creștere de 2,8x, iar pentru opțiunea de a plăti mai târziu, cea de credit practic, creșterea anticipată va fi de două ori.
Când vine vorba de tranzacții, Twisto vrea să crească de patru ori în 2020, iar la nivelul volumului creșterea dorită va fi de 3,4 ori. „Aceste cifre vor veni pe măsura creșterii din Polonia, dar și a lansării din România. Sperăm ca utilizatorii din România să folosească un card Twisto în fiecare zi”, a spus Michal Smida, CEO al Twisto.
Twisto poate fi înțeles ca un card de cumpărături. Soluția a fost dezvoltată pentru a putea fi folosită și de către categorii care nu au acces în mod normal la băncile tradiționale, cum ar fi freelanceri sau studenți, dar nu numai. Twisto folosește un algoritm propriu prin care oferă scoruri clienților pentru a analiza riscul. Algoritmul, numit Nikita, poate lua în considerare o mulțime de factori pentru a-și da seama dacă cheltuiala ta e riscantă sau nu. Lucrurile se întâmplă chiar în momentul plății. Potrivit fondatorilor, Nikita ia în calcul peste 400 de elemente și are o rată de aprobare de 80%.
Twisto e o aplicație mobilă de plată, cu opțiuni de credit și limită pe linia de credit, conectată la un card Mastercard. Aplicația permite amânarea plăților cu 45 de zile, gratuit, plata achizițiilor și extinderea creditului pentru o taxă.
Twisto permite împărțirea unei plăți în mai multe tranșe, practic rate. De asemenea, tranzacțiile internaționale au un curs valutar bun. Cardul Twisto e gratuit și poate fi folosit pentru plăți online, magazine fizice și din martie 2020 va fi disponibil și Apple Pay. Google Pay e deja disponibil.
Printre alte caracteristici ale Twisto se numără împărțirea unei note de plată cu prietenii care au aplicația, cashback de la comercianți, posibilitatea de a plăti facturi după ce le fotografiezi și cursuri valutare bune.
La nivelul anului 2019, Twisto avea 140.000 de clienți în Cehia și Polonia pentru cardul său de cumpărături și credit
Țintele Twisto sunt extinderea până la 2,5 milioane de utilizatori în Europa Centrală și de Est. În 2019, utilizatorii Twisto au făcut plăți de peste 81 de milioane de euro, împărțite în 4 milioane de tranzacții.
În momentul de față, clienții Twisto cheltuiesc aproximativ 300 de euro lunar și 70% sunt activi mai mult de doi ani. De semenea, conform datelor Twisto, clienții amână plățile de patru ori pe an.
În 2019, Twisto a crescut de 3,5 ori la nivelul utilizatorilor care folosesc aplicația și cardul. De asemenea, tranzacțiile au crescut în ultimul an cu 2,9x, iar volumul tranzacțiilor a crescut de 2,5 ori.
În Polonia, Twisto a reușit să aibă 150.000 de clienți care s-au înregistrat în aplicație. Dintre aceștia 90% au comandat și un card fizic, spre deosebire de 60% din utilizatorii din Cehia.
Scopul Twisto e să se extindă în regiune, nu neapărat la nivel global sau european. Piețele la care se mai uită în momentul de față sunt Spania, Italia și Turcia. De ce Europa de Est? Conform datelor de piață, comerțul online crește cu 25% de la an la an în regiune, rata șomajului e mai mică de 3% și fiecare persoană are 1,4 carduri în buzunar.
„Fintech-urile nu vor ucide băncile, ci vom lucra împreună cu băncile în zonele unde putem fi mai rapizi, cum ar fi plățile zilnice”, a declarat Michal Smida.
Twisto e un startup fintech care oferă o alternativă pentru cei care vor să cheltuiască fără să-și facă griji de banii din cont. Twisto funcționează după conceptul „Cumpără acum, plătește mai târziu”. Practic, poți folosi cardurile Twisto (în România vor fi disponibile carduri virtuale la început, doar prin aplicația mobilă) la magazine și să plătești la finalul lunii.
Twisto a fost lansat în 2013 de antreprenorul ceh Michal Smida și are până acum 14 investitori, conform Crunchbase, printre care Uniqa Ventures și ING Group. În 2019, compania a primit o investiție de 14 milioane de euro de tip Series B. În total, fintech-ul ceh a primit 21 de milioane de euro investiție.
Twisto vrea să ocupe spațiul încă liber din Europa de Est și Centrală. După startul din Cehia, compania s-a extins în Polonia, iar acum serviciul va fi disponibil și în România.
Pentru a finanța creșterea pe mai multe piețe, startup-ul ceh este în căutare de investiție, după cele 21 de milioane de euro primite până acum. Conform celor spuse de Michal Smida, până în trimestrul al doilea sau al treilea, Twisto va închide o nouă rundă de investiție cu investitori din Asia, Europa și Statele Unite.
Potrivit datelor BNR, în trimestrul al patrulea din 2019 în România erau peste 3 milioane de carduri de credit, dintr-un număr total de 18,2 milioane de carduri.
Michal Smida și-a început cariera la Londra, unde după terminarea studiilor la King's College a lucrat la banca Barclays Capital. A petrecut în total 11 ani în străinătate, iar în 2013 când s-a întors în Republica Cehă, a fondat Twisto – primul serviciu local pentru cumpărarea imediată a produselor de pe internet cu posibilitatea amânării plăţii. Cu o echipă de peste 50 de oameni şi investitori că ING, UNIQA, ENERN şi Miton, Twisto vrea să schimbe ecosistemul financiar din România și Europa de Est.
Detalii despre Twisto poți afla și din pitch-ul de mai jos.