- 26 Mai 2016
TypingDNA printre câștigătorii hub:raum Cracovia. Înlocuiește parola cu analiza modului în care scrii
Start-up-ul românesc Typingdna, care a creat o soluţie de securitate online bazată pe modul în care tastează utilizatorii, este unul dintre cele patru proiecte selectate de Deutsche Telekom pentru cea de-a doua fază a programului de accelerare hub:raum Cracovia – WARP.
TypingDNA a fost selectat împreună cu alte trei startup-uri dintr-un grup de 11 astfel de companii din opt ţări europene, care şi-au dezvoltat proiectele timp de o săptămână în cadrul programului de accelerare hub:raum din Cracovia, Polonia.
Aceste startup-uri din România, Polonia, Ucraina, Croaţia, Muntenegru, Portugalia, Danemarca şi Grecia au participat la sesiuni de discuţii şi mentorat, coordonate de experţi de la Telekom şi mentori internaţionali, concentrându-se asupra celor mai bune abordări pentru vânzări, cooperarea cu mari corporaţii, abilităţi de prezentare şi ofertare, finanţare, modele de business sau marketing.
În ultima zi, echipele şi-au prezentat ideile în faţa investitorilor, managerilor Deutsche Telekom, respectiv a mentorilor cu care au lucrat întreaga săptămână. Juriul a ales patru startup-uri care-şi vor dezvolta în continuare ideile, în următoarele două săptămâni. Unul dintre proiectele selectate este cel dezvoltat de românii de la Typing DNA, o soluţie de securitate online bazată pe modul în care tastează utilizatorii.
Ediţia din acest an a WARP hub:raum Cracovia a adunat peste 50 de mentori internaţionali, care au consiliat tinerele companii. Printe aceşti experţi s-au numărat Jonathan MacDonald – antreprenor şi o autoritate în lumea startup-urilor, Paul Papadimitriou – expert în revoluţia digitală continuă şi impactul acesteia în business, precum şi reprezentanţi ai operatorilor locali Deutsche Telekom.
Cele patru finaliste selectate pentru faza Fast Track a programului hub:raum WARP sunt:
Typingdna – soluţie de securitate online bazată pe modul în care tastează utilizatorii (biometria tiparului de tastare)
Linguoo – asculţi cele mai bune articole din web în timp ce mergi pe jos, alergi sau călătoreşti. Articolele de care-ţi place, cele mai noi piese şi noi descoperiri numai pentru tine.
Vyoocam – Vyoocam este o cameră atașabilă uşor de folosit pentru filmări şi live streaming prin metoda „point-of-view”. Poate fi ataşată de orice tip de ochelari.
Winks – te conectezi cu cei pe care-i vezi! Poţi vizualiza profilele de Facebook, Instagram şi Snapchat ale celor din jurul tău.
Alte două proiecte au mai fost invitate să discute despre posibila cooperare cu Deutsche Telekom şi participarea la ale programe hub:raum: BeeAndMe din Muntenegru şi Dreamz VR din Polonia.
În cele cinci ediţii anterioare, centrul de inovaţie a jurizat peste 3.000 de proiecte şi a pregătit 58 de startup-uri din 18 ţări.
„Soluția celor de la TypingDNA oferă un nou nivel de securitate utilizatorilor de servicii online pe PC-uri sau telefoane inteligente, aceasta având o aplicabilitate largă”, a declarat Alina Cazacu, Manager E-Activities Non-Core Business Telekom Romania.
În 2015, DeviceHub.net, un startup românesc care oferă servicii în cloud pentru comunicarea Internet of Things communication, a primit o finanţare de 80.000 de euro de la hub:raum Cracovia pentru a-şi dezvolta proiectul, sprijin de la mentorii programului, precum şi acces la o piaţă de 150 de milioane de clienţi ai Deutsche Telekom din toată Europa. DeviceHub.net a câştigat cea de-a treia ediţie a acceleratorului turbo WARP în decembrie 2014. DeviceHub.net a fost al doilea startup românesc care a primit finanţare din partea Deutsche Telekom, după OmniPaste, în 2014.