Uber a ajuns la 15 orașe în România odată cu extinderea în Bacău și Buzău

Începând cu această săptămână, aplicația Uber este disponibilă în Buzău și Bacău. Aplicația este lansată în Bacău din data de 8 decembrie, iar utilizatorii din Buzău vor putea comanda curse începând cu 9 decembrie.

Cu Buzău și Bacău pe lista orașelor din țară, Uber este acum prezent în 15 orașe din România: București, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Constanța, Craiova, Galați, Pitești, Ploiești, Oradea, Brăila, Sibiu, Buzău și Bacău.

Uber este o aplicație care conectează pasageri și șoferi în mai mult de 70 de țări din toată lumea, în peste 10.000 de orașe. 

Până la data de 12 decembrie, utilizatorii noi din Buzău și Bacău se vor bucura de curse gratuite în aplicație, pentru călătorii de până la 11 lei. 

La fel ca în celelalte orașe din România, în Buzău și Bacău Uber colaborează exclusiv cu șoferi licențiați pentru a transporta pasagerii în siguranță către destinațiile lor. În cele două orașe, Uber se lansează cu cel mai popular serviciu, UberX, oferind acces la călătorii sigure și convenabile cu timp de așteptare de doar câteva minute.

„Ne bucurăm să lansăm Uber în Buzău și Bacău, două orașe importante pe care le aveam în plan. Credem că oamenii se vor bucura de soluții pentru transport pentru distanțe mai scurte, dar și de o experiență mai ușoară a călătoriilor intraurbane. Tehnologia și mobilitatea sunt accesibile la o apăsare de buton, iar locuitorii orașului sunt deschiși la a explora noi posibilități și alternative de transport. Acum că locuitorii celor două orașe beneficiază de serviciul Uber, vrem să devenim o soluție tehnologică de încredere pentru momentele în care au nevoie să călătorească. - a declarat Ana Maria Borlovan, Country Operations Manager Uber Romania. 



Citeste si