Uber Green la un an. Zeci de mii de persoane au mers cu emisii zero

72.619 persoane au utilizat mașinile electrice prin serviciul Uber Green în primul an de când serviciul este în București.

Serviciul Uber Green cu mașini 100% electrice a fost lansat anul trecut alături de Eldrive. De atunci, alți parteneri s-au alăturat proiectului și au făcut posibilă triplarea numărului de mașini, printre care Volkswagen, 5 To Go, Banca Transilvania sau BCR.

Parteneriatul cel mai de impact a fost cel cu Volkswagen, prin care șoferii parteneri Uber au acces la prețuri și reduceri competitive pentru modelul Volkswagen e-Golf. În prezent, peste 20% din mașinile Uber Green sunt modele electrice marca Volkswagen.

„Proiectul pilot s-a triplat în doar un an de la lansarea serviciului, ceea ce ne motivează să continuăm. Prin Uber Green, un număr record de oameni au avut acces la mașini 100% electrice. Vrem să lucrăm cu autoritățile din România și cu producătorii de mașini pentru a continua să dezvoltăm mobilitatea electrică în România ”, a spus Nicoleta Schroeder, General Manager, Uber România.



Citeste si