Uber scade tarifele în București cu 10%

Începând de azi, 13 aprilie, tarifele pentru uberX în București vor fi reduse cu 10%. Astfel, noile tarife pentru uberX sunt: 1.45 Lei/km, 0.26 Lei/minut, iar tariful minim rămâne la 8 lei, pentru a îmbunătăți randamentul șoferilor.

În New York, tarifele au scăzut în 4 ani cu 30%, în timp ce veniturile șoferilor parteneri au crescut cu 50%. În Polonia, unde a fost implentată o scădere a tarifelor luna trecută, se înregistrează deja o creștere cu 18% a numărului de curse pe oră.

“Scăderile de prețuri sunt menite să încurajeze pasagerii să folosească serviciul mai des și, implicit, să asigure mai multă activitate pentru șoferii parteneri în perioadele cu cerere mai puțin intensă, așa cum este sezonul cald. Viziunea noastră este să oferim cât mai multor oameni acces la transport sigur și convenabil, la tarife mai accesibile, oferind în același timp o oportunitate economică atractivă pentru parteneri“, au declarat reprezentanții Uber România.

Uber crescuse prețurile la 1,65 de lei pe kilometru în decembrie, lucru ce a intrigat utilizatorii, dar a fost un lucru pozitiv pentru șoferi, care au fost mai eficienți. Ideea Uber este de a avea cât mai mulți șoferi pentru a reduce timpii petrecuți de oameni în așteptare. Din același motiv, Uber a introdus și posibilitatea pentru șoferii parteneri să accepte o cursă spre finalul uneia deja existente, ca să elimine timpii morți petrecuți în trafic.

Creșterea tarifului minim la 8 lei a venit în decembrie în întâmpinarea nevoilor unor șoferi. Practic, atunci când sunt destul de puține mașini, comenzile pot veni și de departe, iar mașinile Uber vin de la 3-4 kilometri distanță. Dacă ai o cursă mică, de 1-2 kilometri, tariful minim vechi de 6 lei abia o acoperea. Astfel, cheltuielile erau mari, consumul de benzină inutil, iar șoferii nemulțumiți.



Citeste si