Ucraina, cel mai mare proiect de date guvernamentale pe blockchain

Ucraina a făcut un parteneriat cu firma Bitfury pentru a muta datele guvernamentale pe o platformă bazată pe tehnologia blockchain, dezvoltată în urma apariției monedelor virtuale de tip bitcoin. Blockchain-ul oferă o siguranță suplimentară și elimină influența umană din autentificarea contractelor. Va fi cea mai mare infrastructură guvernamentală pe blockchain.

Potrivit Reuters, Bitfury, o companie cu sediul în Statele Unite, fondată de Valeri Vavilov, va oferi aceste servicii Ucrainei. Inițiativa vine pe un trend ascendent al interesului față de tehnologia de blockchain din partea guvernelor. Cu ajutorul acesteia, crește transparența și dependența de factorul uman.

Potrivit informațiilor, Ucraina și Bitfury vor semna un memorandum. Vavilov a declarat pentru Reuters că e cel mai mare proiect guvernamental din zona de blockchain de până acum, deși nu avem un cost exact. Practic, toate datele Guvernului se duc pe blockchain.

“O infrastructură guvernamentală bazată pe blockchain poate să ducă la o schimbare social-economică de impact, cu ajutorul transparenței și responsabilității. De asemenea, pune la adăpost miliarde de dolari”, a spus Vavilov pentru Reuters. În alte țări au fost început proiecte mai mici de mutare a datelor pe blockchain, poate la un minister sau doar într-o agenție guvernamentală. Printre țări sunt Suedia, Estonia sau Georgia.

O infrastructură guvernamentală bazată pe blockchain poate să ducă la o schimbare social-economică de impact, cu ajutorul transparenței și responsabilității. De asemenea, pune la adăpost miliarde de dolari.

“Vrem să facem din Ucraina unul dintre liderii mondiali în materie de blockchain. Vom crea un întreg ecosistem de proiecte de stat bazate pe blockchain”, a spus Oleksandr Rizhenko, șeful agenției naționale de eGuvernanță din Ucraina. Primele domenii care vor fi mutate pe această tehnologie vor fi registrele de stat, serviciile publice, asigurări, sănătate și energie. E al doilea contract statal al Bitfury, după ce anul trecut au semnat cu Georgia pentru a muta registrele cadastrale pe blockchain.

Foto - Flickr/BTC KeyChain



Citeste si