UiPath, Softbinator, Zitec, în topul celor mai apreciate companii din România

UiPath, Zitec, Softbinator Technologies, JYSK România și Nobel România sunt cele mai apreciate companii din România de către propriii angajați, conform “Top angajatori 2021”, clasament realizat de platforma Undelucram.ro. Acesta este singurul top din România realizat în funcție de opiniile angajaților și nu în funcție de imaginea publică a companiilor.

Topul, aflat la ediția a șasea, a fost realizat în perioada 16 noiembrie 2020- 15 noiembrie 2021, pentru acesta fiind luate în calcul opiniile a peste 100.000 de utilizatori ai platformei Undelucram.ro. Clasamentul a fost alcătuit pe baza unui indice obținut din media notelor acordate angajatorilor de către angajați sau foști angajați și numărul de recenzii înregistrate în platformă. Evaluarea a fost realizată pe baza unor criterii precum oportunitățile de avansare, pachetul salarial, managementul, timpul liber versus timpul la birou, procedurile, valorile companiei.

Anul acesta, UiPath, cea mai de succes companie globală fondată de antreprenori români și liderul mondial în domeniul Robotic Process Automation, a intrat pentru prima dată în top, clasându-se de altfel pe prima poziție.

Clasamentul a fost condus anul trecut de Microsoft România, companie care a ocupat primul loc în 2016, 2018 si 2020 și a fost între primele cinci locuri încă din 2016, de la prima ediție a clasamentului. Anul acesta Microsoft se află pe locul zece.

Între primele zece locuri din top, șase poziții sunt ocupate de companii de tehnologie. Restul sunt companii din domenii precum: retail (JYSK România și Decathlon România), BPO& servicii (Majorel România) și financiar (KRUK România).

Printre companiile care s-au regăsit și anul trecut în top se numără: Microsoft România, Nobel, KRUK România și Decathlon România. Printre noile intrări în top se numără UiPath, Zitec, JYSK, 8&8 International, Majorel România.

Cel mai bun loc ocupat de o companie non-IT aparține JYSK România, retailerul de mobilier și decorațiuni fiind pe poziția a patra.

“Fiecare ediție a topului nostru este dominată de companii din domeniul IT, acest lucru nu mai reprezintă o surpriză pentru nimeni. Însă faptul că UiPath, cea mai de succes companie globală fondată de antreprenori din România, a intrat pentru prima dată în top și s-a clasat direct pe primul loc, confirmă trendul spectaculos de creștere al acesteia. De asemenea, ne bucurăm că observăm o tot mai mare diversitate de domenii în Top 10 Angajatori și că începem să regăsim beneficiile angajaților din IT și în alte sectoare economice. De exemplu, anul acesta în Top 10 se află doi retaileri ceea ce arată grija tot mai mare pe care o au companiile pentru clienți și angajați” afirmă Costin Tudor, fondator și CEO al Undelucram.ro.

“Când a fondat UiPath, co-fondatorul si CEO-ul Daniel Dines, și-a propus să construiască o companie pentru care i-ar plăcea să lucreze. De aceea, la UiPath, noi ne-am pus întotdeauna oamenii pe primul loc și, pe parcursul creșterii accelerate a companiei, ne-am asigurat că ne concentrăm energia pentru a ne asigura că și cultura noastră prosperă. Valorile noastre: «be bold, be fast, be immersed and be humble» continuă să fie piatra de temelie a ceea ce face din UiPath un loc de muncă minunat. Suntem onorați că am fost numiți «Top Angajatorul anului 2021» de către Undelucram.ro. Titlul este și mai special pentru noi, deoarece este o distincție care ne-a fost acordată pe baza recenziilor angajaților noștri. În al doilea rând, pentru că vine la sfârșitul a doi ani petrecuți lucrând la distanță pe fondul pandemiei, iar acest lucru a adus cu sine provocări specifice. De aceea, premiul este o încurajare că suntem pe calea cea bună pentru a fi în continuare o companie pentru care atât angajații actuali cât și viitorii noștri colegi sunt bucuroși să lucreze. Când echipa se simte apreciată, implicată și încurajată să își atingă potențialul, toată lumea prosperă - angajații, organizația și clienții noștri”, declară Andreea Baciu, Chief Culture Officer UiPath.

TOP ANGAJATORI 2021 la nivel național, indiferent de domeniul de activitate
  • UiPath
    2. Zitec
     3. Softbinator Technologies
     4. JYSK România
     5. Nobel
     6. 8x8 International
     7. Majorel România
     8. Decathlon România
     9. KRUK România
    10. Microsoft România
  • TOP ANGAJATORI 2021 în funcție de domeniul de activitate

    Bănci/Instituții financiare

  • Libra Internet Bank
    2. ING Bank România
    3. BCR - Banca Comercială Română
    4. Banca Transilvania
    5. Raiffeisen Bank
  • Telecomunicații

  • Orange România
    2. Vodafone România
    3. RCS&RDS
    4. Huawei România
    5. Telekom România
  • IT&C

  • UiPath
    2. Zitec
    3. Softbinator Technologies
    4. Nobel
    5. 8x8 International
  • BPO&Servicii

  • Majorel România
    2. British American Shared Services
    3. Allianz Services
    4. Societe Generale Global Solution Centre
    5. Stefanini România
  • Consultanță

  • KPMG România
    2. BearingPoint România
    3. PwC România
    4. Deloitte România
    5. EY România
  • Retail alimentar

  • Kaufland România
    2. Lidl România
    3. PENNY
    4. Carrefour România
    5. Mega Image
  • Retail non-alimentar

  • JYSK România
    2. Decathlon România
    3. dm drogerie markt
    4. Dedeman
    5. Brico Depôt
  • Producție bunuri de larg consum

  • JTI România
    2. Philip Morris România
    3. Coca-Cola HBC România
    4. British American Tobacco România
    5. Procter & Gamble
  • Producție industrială

  • Hella România
    2. Schlumberger România
    3. OMV Petrom
    4. Continental România
    5. Autoliv România


  • Citeste si