- 1 Martie 2024
Unde poți asculta seria documentară Romanian Startups: Roaring Tigers of Europe
Lungmetrajul a avut avanpremiera de gală pe 5 decembrie 2023, în prezența a aproape 300 de persoane din comunitatea de startup-uri din România. Avanpremiera a avut loc în Aula Magna a Universității Româno-American.
Începând cu februarie 2024, start-up.ro lansează seria extinsă de interivuri. Motivul este că în documentarea realizată de Oana Coșman și Florin Cașotă, ei au aflat numeroase informații în premieră. Dar ca la orice film, multe dintre ele au picat la editare.
În spatele documentarului sunt ore întregi de interviuri și documentare, iar acum le-am lansat într-o serie pe parcursul anului 2024. Poți să urmărești interviurile în format video, dar și audio, oriunde ești - în mașină, acasă, la muncă.
Unde poți asculta Romanian Startups: Roaring Tigers of Europe în format audio?- Poți asculta direct pe platforma Spotify for Podcasters (fost Anchor.fm) aici.
- Dacă folosești Spotify, atunci poți să apeși butonul Follow aici.
- Dacă asculți pe Amazon Music, găsești seria aici și apasă butonul Follow. Dacă ai un dispozitiv Amazon Alexa, doar spune „Alexa, play Romanian Startups Roaring Tigers of Europe podcast”
- Utilizezi Apple Podcasts? Ascultă aici.
- Pe Google Podcasts poți să dai subscribe aici.
Documentarul ”Romanian Startups: Roaring Tigers of Europe” acoperă 33 de ani de istorie, de la primii antreprenori din anii de tranziție, până la primele tranzacții ale companiilor de tehnologie, care au pus România în harta atenției internaționale. Urmărește documentarul dacă nu ai făcut-o deja în clipul din acest articol.
Roaring Tigers of Europe este o producție start-up.ro și Videocorp, parte din compania românească de publishing de aproape 20 de ani pe piață, InternetCorp. Documentarul a fost realizat cu sprijinul partenerilor BCR, Orange, 2Performant. Partenerii din comunitate au fost Guran Consulting Global, How to Web, Launch, Impact Hub Bucharest, Flaviu Simihaian, Rubik Hub, SoftServe și Universitatea Româno-Americană.
Urmărește documentarul integral mai jos dacă nu ai făcut-o deja.