Viața ca un joc RPG - tu cum joci?

Am văzut o memă de dimineață care m-a amuzat, apoi mi-a dat de gândit și am zis că ar fi un subiect bun pentru acest newsletter. Așadar, mema respectivă este o imagine cu Lisa din Simpsons pe o scenă, iar în spatele ei scrie „Life isn't a race, it's an RPG and most of you maxed out the wrong stats”. Dulce-amărui. Am putea spune „it's funny because it's true”.

Articolul acesta a apărut în secțiunea „Nota redacției” din newsletter-ul start-up.ro de miercuri, 20 octombrie. Puteți să vă abonați la newsletter aici.


Viața este într-adevăr ca un joc RPG (role playing), unde jucăm un rol în familie, la serviciu, cu prietenii și, așa cum gamerii știu deja, în cadrul acestor jocuri ne dezvoltăm personajele pe măsură ce căpătăm mai multă experiență. Putem crește puterea, agilitatea, inteligența personajului și multe altele. Poți alege să te specializezi într-o direcție sau să crești la toate capitolele. Apoi, de multe ori, ajungi într-o situație în care personajul tău trebuie să aibă un minim de putere, agilitate, inteligență sau carismă pentru a o depăși cu succes. Câteodată îndeplinești pragul minim, alteori nu. Cam așa este și în viață, nu?

Ai suficientă carismă să faci o vânzare? Ai suficientă inteligență să convingi investitorul că afacerea ta merită banii lui?

Iar acum ajungem și la partea a doua (partea amăruie) „most of you maxed out the wrong stats”. Dacă nu ești atent ajungi să-ți neglijezi dezvoltarea personală, iar asta ar putea fi o problemă de-a lungul carierei și vieții tale.

Vestea bună este că în realitate, la fel ca în multe jocuri, poți să-ți resetezi progresul și să o iei de la capăt. Nu te obligă nimeni să rămâi într-un tipar de personaj. În ciuda faptului că unii te-ar putea încadra într-o anumită tipologie, tu poți să le demonstrezi că se înșală.

Nu-ți place unde ești în carieră, în viață, poți schimba asta. Nu va fi la fel de ușor ca într-un joc video unde se întâmplă imediat, dar este posibil. Poți să înveți mai mult, poți să-ți depășești frica de a vorbi în public, poți să urmezi cursuri de specializare, să lucrezi la body language, să înveți să comunici mai bine.

Așa că dacă viața este un joc RPG și tu poți fii eroul de care este nevoie pentru duce povestea la sfârșit cu succes. (Însă nu uita, ca în orice film sau joc bun, lucrurile vor fi mai întâi dificile înainte să devină mai bune)



Citeste si