ViennaUP 2023: cum lucrează tot ecosistemul din Viena pentru creșterea vizibilității internaționale

Dacă te gândești la Viena poate vei spune că e o destinație perfectă de vacanță, plină de cultură, artă, parcuri și grădini. Dar oamenii uită că Viena, capitala Austriei, este casă pentru 2 milioane de persoane și este unul dintre cele mai plăcute orașe de locuit din lume, dar și un hub de startup-uri.

Trei unicorni au plecat din Viena - Bitpanda, GoStudent și TTTech - doar în ultimii trei ani, iar orașul este un punct central pentru știință, producție, industrii creative și inovație.

Viena atrage foarte multe startup-uri internaționale care doresc să-și ducă ideea nebunească la un nou nivel și să crească global. De ce? Pentru că are una dintre cele mai dense rețele de finanțare și suport.

Cum pot startup-urile să strălucească mai puternic

Într-o lume dominată de megalopolisuri, cum poate un ecosistem de startup-uri ca Viena să se facă și cunoscut? Iată, prin ViennaUP - festialul descentralizat pentru startup-uri care nu este găzduit de o singură organizație, ci de o întreagă comunitate. Aceasta lucrează împreună pentru a crește ecosistemul.

Festivalul este inițiat de Vienna Business Agency și are un program populat de peste 35 de organizații partenere din Austria și din străinătate. Festivalul acesta reprezintă un efort comun de a străluci mai puternic atunci când antreprenorii strălucesc împreună.

Poți cunoaște actorii principali deodată

ViennaUP a ajuns în al treilea an de existență și al doilea în “viața reală”, după un an online în pandemie și este un festival de 9 zile organizat între 30 mai și 7 iunie.

Ca majoritatea festivalurilor majore dedicate startup-urilor vor fi sesiuni de pitching, hackathoane, conferințe, networking, matchmaking și 50 de evenimente în total, majoritatea fiind cu bilete gratuite.

Câteva evenimente din cadrul unui program plin:

  • Pitch Night by EU-Startups - startup-uri internaționale și investitori se întâlnesc
  • Connect Day by AWS - cel mai mare eveniment de conectare dintre antrepenori și investitori în cadrul festivalului
  • Health Innovation Summit Vienna - cum se pot transforma platformele și sistemele medicale prin tehnologie
  • Manufacturing Day - evenimentul dedicat jucătorilor din producție
  • Full Moon by Wolves Summit - petrecere de networking care conectează cei mai influenți oameni din ecosistemul din Europa Centrală și de Est cu investitori, entuziaști și autorități din Viena
Cunoaște capitala Austriei

Într-un mod diferit de alte festivaluri dedicate startup-urilor, ViennaUP are o mulțime de evenimente localizate în tot orașul. De la palate la muzeuri sau spații moderne de coworking, vizitatorii vor explora toate colțurile ale acestui oraș de business și vor înțelege cum este viața acolo.

Cu toate acestea, pentru a facilita întâlnirile dintre profesioniști din orice industrie, a fost creat ViennaUP Homebase, locul de întâlnire amplasat în centrul orașului. La Homebase vor fi evenimente de networking în fiecare seară și vin, bere și delicii locale la alegere. De asemenea, pentru cei care vor dori să se întâlnească sau să rezolve aspecte de business patru cafenele celebre din centrul orașului vor oferi cafea, ceai sau sucuri gratuite participanților la ViennaUP Cafe Spaces.

ViennaUP este un one-stop-shop pentru a întâlni antreprenori, experți și investitori din Austria și din Europa Centrală și de Est. Iar dacă ești fondator sau fondatoare e un loc ideal.

Poți afla mai multe lucruri și să rezervi bilete pentru diferite activități pe site-ul oficial - viennaup.com.



Citeste si