- 4 Mai 2020
Viitorul școlilor oferit de startup-ul românesc Univrse: cursurile cu realitate virtuală
Univrse e o afacere românească ce aduce realitatea virtuală mai aproape de oameni. Business-ul a pornit printr-o finanțare Start-Up Nation și are și un spațiu fizic unde cei pasionați se pot bucura de realitate virtuală, dar organizează și activități externe. Evident, acestea au fost oprite în perioada pandemiei. De data aceasta, cei de la Univrse vor să ducă realitatea virtuală în școli. Am vorbit cu Mircea Matei, fondatorul afacerii, despre această inițiativă.
În momentul de față, Univrse are cursuri de biologie, geografie și științe care pot fi urmărite prin realitatea virtuală, cu ajutorul căștilor speciale, ori cele autonome, ori cele în care se introduc telefoanele mobile. Acestea sunt implementate în câteva școli private pentru a fi testate. De asemenea, Mircea Matei este în discuții cu mai multe instituții pentru utilizarea platformei în viitorul foarte apropiat.
Încă din 2018, când au deschis afacerea, cei de la Univrse au organizat workshop-uri educaționale pentru copii, în colaborare cu diferite școli. „După începerea crizei, am primit cereri de la profesori și foști colaboratori pentru o soluție în mutarea claselor în virtual. Ne-am gândit la o soluție care nu doar să incorporeze partea de conferință audio-video, ci o platformă interactivă care să faciliteze procese inovatoare și interactive, cum ar fi laboratoare virtuale de chimie, medii vizuale 360 de grade, quiz-uri”, povestește Mircea Matei.
Au preluat conținutul dintr-o comunitate de educație VR, adaptat materiilor din România. „În prezent avem o persoană care se ocupă de crearea mediilor 360, concepute de la zero, pentru exemplificarea cât mai exactă a subiectelor discutate la clasă și suntem în legătură cu profesorii”, explică Mircea Matei.
Platformă gratuită pentru profesori și eleviPlatforma pusă la dispoziție de Univrse este gratuită pentru profesori și elevi, oferind partea de conferințe, medii 360 și quiz-uri. „Lucrăm la implementarea laboratoarelor virtuale, spațiilor de stocare pentru încărcarea temelor, programelor sau altor informații legate de clasa fiecărui elev”, spune Matei.
Obiectivul Univrse e să ofere un spațiu virtual complet care să faciliteze transferul de informații între școală și familie, de la catalog, structura anului, teme, cursuri sau feedback-uri. „Ulterior implementării celorlalte aspecte, soluția noastră poate fi folosită de către școli pe baza unui abonament lunar pentru utilizarea și mentenanța aplicației”, explică fondatorul Univrse.
Pe lângă lecțiile de geografie, biologie și științele naturii, care pot fi realizate foarte ușor într-un mod virtual, echipa Univrse vrea să dezvolte și cursuri de educație rutieră, educație împotriva incendiilor și a cutremurelor, dar și ore de prim ajutor.
Cum se poate digitaliza sistemul educaționalSistemul educațional e parte esențială a viitorului țării. Criza sanitară a forțat sistemul să se digitalizeze așa cum a putut, deși multe ori împrovizat. „Profesorii au întâmpinat dificultăți la care nu se așteptau, însă au făcut o treabă bună în a-și perfecționa cunoștințele necesare predării online, iar mulți copii au fost încântați că pot îmbina tehnologia cu educația”, spune Mircea Matei.
Pentru fondatorul Univrse, profesorii și elevii au nevoie de o soluție care să le faciliteze transferul de informații, dar în același timp este necesar ca soluțiile ce vin să fie adaptate ambelor tipuri de utilizatori.
„Soluția noastră, de exemplu, poate fi folosit alături de manualele de curs deja existente. El poate încărca alte materiale didactice precum și alte informații necesare elevului”, explică Matei.
Avantajele lecțiilor în realitate virtualăEvident că până la realitate virtuală în educația românească mai e mult timp. Abia reușim să integrăm toți elevii digital. Dar pe viitor, diferența dintre nevoile elevilor și posibilitățile școlilor vor deveni din ce în ce mai mari. „Copiii secolului XXI sunt învățați de către adulți ai secolului XX, folosind calendarul școlar și tehnicile secolului XIX”, spune Mircea Matei, citându-l pe Tom Hierck, autor și consultant în politici educaționale.
Realitatea Virtuală este un mediu ce simulează diferite experiențe sau scene ce ar fi dificil de replicat în realitate. Realitatea virtuală a devenit o pasiune pentru copii și nu numai. VR-ul are potențialul de a le schimba percepția asupra sistemului educațional, prin excursii virtuale. Ei pot să se transforme într-o celulă din interiorul corpului uman sau pot face experimente de chimie în laboratoare virtuale, unde pericolul cauzat de erori este doar virtual”, mai explică fondatorul business-ului de realitate virtuală.
Dacă la începutul pandemiei Univrse putea să ofere lecții doar copiilor care au ochelari de VR, lecțiile de acum se pot vedea și pe ecranul simplu al unui telefon sau pe o tabletă.
Pandemia și un business de realitate virtualăCum spuneam, Univrse are și un spațiu fizic, iar pandemia de coronavirus le-a afectat business-ul și lor, ca multor altora. Au deschis primul spațiu în 2018, cu o strategie de a dezvolta un spațiu de amuzament, dar și de educație.
„Am reușit în 2019 să deschidem încă patru sedii în sistem de franciză, în Craiova, Ploiești, Târgu Jiu și încă un spațiu în București. Ne-am concentrat pe entertainment, cu noi concepte de X-Shot Gun Fight, Augmented Reality, dar și în zona de petreceri pentru copii sau team building pentru adulți”, explică Mircea Matei.
Pe lângă acestea, Univrse a promovat și filmări 360 la nunți, prezentări de produs în realitate virtuală sau prezentări imobiliare complete, ca să nu mai vizitezi case și apartamente.
De ce să nu ne fie frică de realitatea virtuală?„Momentan, o bună parte din activitatea noastră este suspendată din cauza pandemiei. Cel mai mare succes în prezent îl avem în comercializarea ochelarilor de VR”, spune Mircea Matei.
Evident că adopția tehnologiei înseamnă și un moment de învățare pentru părinți și profesori. De asemenea, părinții sunt de multe ori temători de impactul tehnologiei asupra dezvoltării copiilor. Dar folosirea responsabilă a acesteia poate duce la creșterea creativității și la o mai bună înțelegere a materiei.
„La evenimentele noastre din trecut părinții puteau vedea cum copiii se strâng mai mulți în același mediu virtual unde interacționează. Mediul acesta le pune cunoștințele și abilitățile la încercare. La pauze chiar mulți părinți voiau să încerce realitatea virtuală, pentru a vedea de ce cei mici sunt atât de fascinați”, spune Mircea Matei.
Ce spun însă studiile? Acestea vorbesc despre avantajele realității virtuale în multe domenii, de la educație, training sau psihoterapie. În plus, în lumea simulatoarelor de zbor deja se folosește realitatea virtuală.
Un studiu din 2009 arată că realitatea virtuală poate ilustra mai precis unele caracteristici și procese decât alte mijloace, pentru că poate fi examinat mai îndeaproape un obiect și se pot simula de multe ori operațiuni inaccesibile altfel.
În plus, arată studiul, realitatea virtuală e un bun motivant pentru elevi, deoarece necesită interacțiune și încurajează participarea activă.
Un alt avantaj al realității virtuale este incluziunea, pentru că permite persoanelor cu handicap să participe la experimente sau la un mediu de învățare inaccesibil altfel.
Dacă la început, realitatea virtuală era promovată ca o unealtă de entertainment de producători, treptat s-a dus în zona de folosire în educație sau industrie, la fel ca realitatea augmentată. Companii precum HTC sau Oculus realizează dispozitive și conținut care sunt independente și dezvoltate.
Piața de realitate virtuală va ajunge la 44,7 miliarde de dolari până în 2024. Conform datelor din 2017, cea mai mare absorbție a tehnologiei VR era în sectorul de gaming, urmat de educație, sănătate și medicină.