- 11 Mai 2021
Vinurile bio românești Vifrana, listare la bursă pe Piața AeRO. Obiectivele de extindere și investiție pentru producătorul local
Listarea este realizată cu sprijinul companiei de brokeraj Goldring. Finanțarea, în valoare de 9,5 milioane lei, obținută de Vifrana în decembrie 2020, prin plasament privat de acțiuni, a fost folosită pentru rambursarea unui credit CEC Bank, rebrandingul companiei și demararea planului de investiții în noi tehnologii.
Vizibilitatea oferită de listarea la BVB susține eforturile Vifrana de a crește vânzările pe piețe externe și de a se extinde pe piețe noi, ce permit marje de profit mai mari, în contextul investițiilor în tehnologie și a dezvoltării de noi produse.
„Consumul de vin ecologic se încadrează într-un trend global de creștere a interesului pentru produsele certificate ecologic. Este un fenomen care s-a simțit foarte puternic în pandemie. Consumatorii sunt interesați să consume produse curate, neprocesate. Noi am fost pionieri în agricultura certificat ecologică în România și avem deja o istorie și o experiență de 12 ani. Pentru perioada 2020-2030, prognozele pe piața internațională de vin ecologic arată medii de creștere anuală între 8% - 12%. Țările europene dezvoltate au un consum de vin ecologic cuprins între 10 -20%, în țările nordice fiind chiar mai mare. În România credem că a ajuns la 2,5%, așadar Vifrana are un potențial semnificativ de creștere”, declară Octavian Vucmanovici, CEO și cofondator Vifrana.
Cifră de afaceri de 1 milion de euro, creștere de 30%În 2020, compania a înregistrat o cifră de afaceri de peste 1 milion de euro, o creștere de peste 30% față de anul precedent. Pentru primul trimestru din 2021, Vifrana raportează o creștere de 41% a cifrei de afaceri față de perioada similară a anului trecut.
„2020 a fost un an de creștere în vânzări. Am fost însă afectați operațional de accesul limitat la forța de muncă, dar și de constrângerile logistice. Pentru 2021 estimăm o creștere susținută a cifrei de afaceri, în contextul extinderii portofoliului de produse și a creșterii exporturilor. Ne vom concentra pe piețele existente, precum Germania - care este principala țară de export pentru noi, dar și pe piețe noi precum Marea Britanie și Japonia. În prezent, exporturile reprezintă 25% din veniturile companiei”, adaugă Octavian Vucmanovici.
Vinuri Naturale-Raw, nou trend mondial în materie de vinificațieVifrana este primul producător din România care vinde vinuri vinificate tradițional, fără drojdii sau aditivi industriali, din struguri bio, culeși manual. Draculette Blanc – Sauvignon Blanc și Draculette Rose – Cabernet Sauvignon sunt listate permanent în marile rețele de retail.
„Sunt vinuri foarte sensibile, nefiltrate, din struguri culeși manual. Wine-baruri celebre în lume s-au specializat și dedicat acestui trend în Nordul Europei dar și la Madrid, Londra, New York. Este un trend întâlnit mai mult în HoReCa, însă noi am reușit performanța deosebită de a poziționa aceste vinuri în marile rețele de retail. Sperăm să fidelizăm clienții din România și să le lansăm cu succes și în HoReCa”, afirmă Octavian Vucmanovici.
Începând din luna martie, vinurile Vifrana se pot comanda și online, direct de la cramă. Comenzile sunt procesate în aceeași zi și sunt livrate gratuit către orice client din România. „Deja avem un portofoliu de clienți extrem de activi care ne dau speranțe că această linie de business va acoperi un procentaj important din totalul vânzărilor”, spune managerul Vifrana.
Începând cu luna mai, compania introduce sistemul italian de etichetare nutrițională Nutrinform Battery care abordează alimentele ca surse de energie. Este o decizie de conformare voluntară luată din dorința de a explica foarte clar aportul de energie al vinurilor Vifrana.
În 2021, managementul companiei își propune și lansarea unei game de vinuri petiante și a unei noi game premium.