Schoenherr & Morphosis Capital: Viteza e noua monedă în tranzacțiile de fuziuni și achiziții

Modul în care se derulează tranzacțiile de fuziuni și achiziții (M&A) s-a schimbat semnificativ de la începutul pandemiei încoace. Am văzut modificări nu doar în numărul și valoarea tranzacțiilor, dar și în dinamica relației vânzător-cumpărător, în așteptările acestora, structura tranzacțiilor, ba chiar în comunicarea dintre părți, termenul de ordine în ultimul an fiind „la distanță‟.

Am discutat cu Andrei Gemeneanu, managing partner al Morphosis Capital, despre viziunea sa cu privire la modul în care părțile implicate în tranzacțiile de M&A își vor redefini strategia în lumea post-pandemică.

Unul dintre foarte puținele lucruri care nu s-a schimbat în peisajul M&A din ultimul an este faptul că investitorii de tip private equity (PE) au atât fonduri considerabile la dispoziție, cât și dorința de a le investi. Învățând din lecțiile trecutului, fondurile PE vor să se asigure că profită de moment, continuând să încheie tranzacții. Acest lucru este valabil și în România, care a văzut un interes crescând din partea fondurilor de investiții în ultimii ani.

Confruntate cu provocările generate de criza medicală actuală și de ramificațiile ei în plan economic, prima reacție a fondurilor PE a fost să ia măsuri active pentru a securiza poziția companiilor existente în portofoliul lor. Odată ce acestea au fost puse la adăpost, s-a pus problema unor noi investiții, iar fondurile au avut strategii variate în această privință.

„Noi am ales să ne lăsăm purtați de noua realitate și să accelerăm ritmul investițiilor. A doua noastră tranzacție în România a fost realizată integral, de la cap la coadă, în timpul pandemiei‟, a spus Andrei Gemeneanu.

Cum întreprinderile mici și mijlocii (SME) sunt companiile cele mai afectate în situații de criză, s-ar putea dovedi mai dificil ca înainte de pandemie pentru fondurile PE să identifice potențialul ridicat de creștere. Companiile care s-au ridicat la înălțimea ocaziei sunt poziționate mai bine acum, în ochii investitorilor PE. Acestea sunt, spune Andrei Gemeneanu „genul de companii cu care ne place să ne asociem‟.

Provocările în noul context M&A includ, spre exemplu, aspecte ce țin de evaluarea afacerilor, deoarece volatilitatea pieței face câștigurile istorice irelevante în încercarea de a anticipa veniturile viitoare ale unei companii. E de așteptat ca soluțiile de alocare a riscurilor între cumpărători și vânzători (de tipul earn-out), să devină tot mai populare.

Din perspectiva tranzacțiilor, este dificil de anticipat ce impact va avea acest context asupra dinamicii negocierilor. Vânzătorii vor fi mai presați să vândă, unii dintre ei fiind mai degrabă forțați, decât dornici să înceapă acest proces, însă este totodată posibil ca și cumpărătorii să se confrunte cu presiunile generate de numărul mai mare de investitori interesați de aceeași companie.

În final, cum companiile au nevoie de capital mai degrabă mai curând decât mai târziu, este esențial ca tranzacțiile să poată fi derulate cu rapiditate. Acest lucru este cu atât mai aplicabil în noul context, când toți cei implicați – fondatori, investitori și consultanți – trebuie să țină pasul cu ritmul alert al investițiilor de tip PE.

În cazul Morphosis Capital, pandemia a dictat nevoia să își reconsidere procesele interne, pentru a găsi căi de a accelera tranzacțiile în care se implică. „Viteza este o monedă foarte importantă în tranzacții, zilele acestea‟, concluzionează Andrei Gemeneanu.

Acesta este un moment bun pentru SME românești cu potențial ridicat de creștere, care vor să continue dezvoltarea afacerii lor, să atragă investiții de tip PE. Ca să îl cităm pe Andrei Gemeneanu, este cel mai bun moment pentru fondatori să „prioritizeze atragerea de capital, pentru a-și transforma companiile în lideri în sectoarele lor‟. Și asta, pentru că, probabil, modul în care se derulează tranzacțiile M&A nu a fost niciodată la un nivel de eficiență mai ridicat ca acum, iar părțile, mai pregătite să se adapteze la noi provocări.


Acest material de mai sus este un extras din interviul luat de avocatele Schoenherr și Asociații SCA specializate în corporate/M&A Mădălina Neagu (partner) și Cristina Enaga (senior attorney at law) lui Andrei Gemeneau (managing partner al Morphosis Capital) și publicat în ediția 2021 a anuarului roadmap, editat de Schoenherr la nivel regional. Varianta integrală a interviului este disponibilă, în limba engleză, pe website-ul Schoenherr (www.schoenherr.eu), de unde poate fi comandată, gratuit, și în versiunea tipărită.



Citeste si