- 9 Martie 2020
Vivre atrage 3,5 milioane de euro prin obligațiuni private pe sistemul AeRo
Operațiunea a fost intermediată de BT Capital Partners, compania de investment banking a Grupului Financiar Banca Transilvania, în calitate de Intermediar și Consultant Autorizat.
În cadrul plasamentului privat, compania a oferit spre vânzare 30.000 de obligațiuni cu o valoare nominală de 100 de euro, la o dobândă între 4,5 și 5,5%. Plasamentul a fost suprasubscris, iar emitentul a decis suplimentarea ofertei, atrăgând în total 3,5 milioane euro la o dobândă de 5,25%. La plasament au participat 66 investitori, atât persoane fizice, cât și investitori instituționali.
Fondurile atrase vor fi folosite pentru finanțarea strategiei de dezvoltare accelerată a companiei prin acapararea pieței, în special prin investiții în instrumente de marketing, cu scopul extinderii bazei de clienți și a creșterii notorietății brandului, precum și prin investiții în tehnologie și automatizări.
„Studiem oportunitatea finanțării prin piața de capital din România de mai mult de 3 ani. Succesul acestei oferte ne-a răspuns clar la întrebarea <Este posibil și oportun pentru Vivre să iși facă planuri de creștere prin Bursă?. Ne bucurăm că, da, este posibil, atât pentru Vivre, cât și pentru alte companii românești. Mă voi asigura că vom fi o prezență activă și profitabilă pentru investitorii actuali și viitori” – afirmă Monica Cadogan, fondator și CEO al Vivre Deco.
„Suntem onorați că putem fi parte din povestea de succes a Vivre, o companie antreprenorială românească care s-a extins în afara granițelor, devenind unul din liderii industriei sale în Europa Centrală și de Est. Ne bucurăm că echipa și planurile companiei au primit încrederea investitorilor, în ciuda mediului tensionat din piețele de capital globale și credem că încheierea cu succes a acestei tranzacții confirmă misiunea BT Capital Partners de a fi alături de companiile și antreprenorii din România în planurile lor de dezvoltare” – declară Daniela Secară, Director General, BT Capital Partners.
Următorul pas este pregătirea documentelor necesare pentru admiterea obligațiunilor la tranzacționare pe piața AeRO a Bursei de Valori București. Vivre Deco își propune ca prima zi de tranzacționare să aibă loc în termen de trei săptămâni, sub simbolul VIV25E. Compania va fi primul business din sectorul e-commerce care listează la BVB obligațiuni denominate în euro.
În 2019, Vivre Deco a înregistrat venituri de aproximativ 200 milioane lei, un profit operațional EBITDA de 7,1 milioane lei și un profit net de 3,4 milioane lei. Compania este prezentă în nouă țări din Europa Centrală și de Est și a înregistrat o dezvoltare susținută în ultimii 5 ani, cifra de afaceri crescând în medie cu 28% anual.
BT Capital Partners a intermediat în ultimele 12 luni cinci emisiuni de obligațiuni corporative și trei tranzacții de fuziuni și achiziții, în valoare de circa 250 milioane euro, fiind printre cei mai activi consultanți de investment banking din piața locală.