Work from Home și învățământul online cresc veniturile și profitul Dell

Dell a anunțat rezultatele financiare corespunzătoare celui de-al treilea trimestru al anului fiscal 2021. Veniturile au crescut cu 3% până la 23,5 miliarde de dolari. Compania a înregistrat un profit operațional de 1,1 miliarde de dolari, în creștere cu 35% față de aceeași perioadă a anului trecut. Profitul operațional non-GAAP este de 2,7 miliarde de dolari, în creștere cu 12%.

Compania a avut un profit net de 881 de milioane de dolari. În variantă non-GAAP acest indicator a fost de 1,7 miliarde de dolari. Profitul înainte de dobânzi, deprecieri și amortizări (EBITDA) este de 3,2 miliarde $. Dell Technologies a înregistrat un flux de numerar din activități operaționale de 3 miliarde în al treilea trimestru fiscal.  Rezultatul pe acțiune diluat este de 1,08 dolari, în creștere cu 64%, iar în variantă non-GAAP, de 2,03 dolari, în creștere cu 16%.

„Tehnologia nu a fost niciodată mai importantă ca în prezent și, pe măsură ce lumea evoluează, evoluează de asemenea și afacerea noastră”, a declarat Jeff Clarke, vicepreședinte și director operațional Dell Technologies. „Am înregistrat, în acest trimestru, o cerere fără precedent pentru soluții de lucru la distanță și învățământ online, în timp ce veniturile au crescut la 23,5 miliarde de dolari. În același timp, ne-am accelerat strategia as-a-Service și capabilitățile cloud – astfel încât să creștem pe aceste piețe în dezvoltare și să ușurăm gestionarea datelor și sarcinile de lucru în toate operațiunile clienților noștri.”

Compania a anunțat în octombrie, la Dell Technologies World Experience, Proiectul APEX, menit să dezvolte ofertele as-a-Service, o cale de a simplifica accesul clienților și partenerilor la serviciile technology on-demand - stocare de date, servere, rețele, infrastructură hiperconvergentă, alte soluții complexe. Proiectul APEX va unifica strategiile companiei în domeniile as-a-Service și cloud, oferta de tehnologii și aplicațiile go-to-market.

Dell Technologies a încheiat trimestrul cu lichidități și investiții de 13 miliarde de dolari și a plătit 4,6 miliarde de dolari în contul datoriilor.  Compania a înregistrat venituri în avans pentru servicii prestate de 28,7 miliarde de dolari la finalul trimestrului, cu 11% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut.  

Veniturile recurente, prognozate, provenite din amortizări și soluții as-a-Service, sunt de 6 miliarde de dolari în perioada menționată, în creștere cu 13%.

„Înregistrăm performanțe diferențiate prin portofoliul nostru divers și ne orientăm către oportunități de creștere, gestionând cheltuielile de funcționare într-o manieră disciplinată” - a explicat Tom Sweet, director financiar Dell Technologies. „În al treilea trimestru, am creat valoare prin extinderea profitabilității și am generat 3 miliarde de dolari în fluxul operațional de lichidități.”

Veniturile Client Solutions Group în trimestrul al treilea al anului fiscal, de 12,3 miliarde de dolari, constituie un record și sunt mai mari cu 8,2% față de perioada similară a anului trecut.
Profitul operațional, de 1 miliard de dolari, în creștere cu 36%, este de asemenea un record. Client Solution Group a înregistrat o creștere a cererilor de soluții pentru lucru la distanță, învățământul online și gaming. Veniturile generate de segmentul consumer au atins 3,5 miliarde de dolari (plus 14%), iar cele ale segmentului clienți comerciali, 8,8 miliarde de dolari (plus 5%).

  • Linia de business directă cu Clienți Consumer a crescut cu 47%, iar cea directă online cu Clienți Consumer, cu 62%, conform comenzilor.
  • Veniturile generate de notebook-urile Latitude și Precision au înregistrat o creștere puternică de două cifre, iar cele corespunzătoare ChromeBooks, de trei cifre.
  • Sistemele premium XPS și cele de gaming Alienware au de asemenea o creștere a veniturilor semnificativă, atât la categoria notebook, cât și la categoria desktop.

Veniturile Infrastructure Solutions Group au fost de 8 miliarde de dolari în al treilea trimestru, în condițiile în care clienții și-au sporit investițiile în soluții de lucru de la distanță și de business continuity. Soluțiile de stocare de date au înregistrat venituri de 3,9 miliarde de dolari, iar cele din zona de servere și rețele, de 4,2 miliarde de dolari. Profitul operațional al Infrastructure Solutions Group a fost de 882 milioane de dolari, ceea ce reprezintă 11% din venituri.

  • Au fost lansate noi soluții de infrastructură hiperconvergentă (HCI) – cloud, stocare și protecție de date integrate cu noi versiuni VMware, cu scopul de a sprijini inovația la nivelul clienților. 
  • Continuă cererea puternică, de două cifre, pentru soluțiile VxRail and PowerMax. 
  • Au crescut de asemenea comenzile pentru serverele PowerEdge.


Veniturile din soluțiile VMware au fost în al treilea trimestru de 2,9 miliarde de dolari, datorită creșterii ofertei de produse diversificate. Profitul operațional a atins 837 milioane de dolari, ceea ce reprezintă 28,9% din veniturile VMware.   



Citeste si