Workshop și prezentare SEO Cupcake: Cum aranjezi magazinul online dacă vii din offline (BizTool Academy Online)

Odată cu pandemia de coronavirus, o mulțime de antreprenori s-au întrebat ce trebuie să facă pentru a vinde online. Și dincolo de a avea un site, lucrurile sunt mai complexe. În cadrul unui workshop online am vorbit cu Cristian Bolocan, Head of SEO la SEO Cupcake despre ce tehnici aplici pentru a fi în mintea oamenilor.

BizTool Academy Online a fost un eveniment online susținut de BizTool.ro, platforma care face legătura dintre antreprenori și experți, susținută de start-up.ro, în care am avut cinci workshop-uri pentru antreprenorii care vor să învețe cum să-și dezvolte afacerile după momentul introducerii stării de alertă.

Odată cu relaxarea măsurilor, unele afaceri își vor relua activitatea, dar online-ul nu trebuie să fie doar o soluție de urgență, ci o permanență.

Cristian Bolocan, Head of SEO, SEO Cupcake, a vorbit în cadrul unui workshop din cadrul evenimentului online BizTool Academy Online despre strategiile digitale pe care trebuie să le aplici dacă ai ajuns pe internet cu magazinul tău, forțat de pandemie sau nu.

"Întrebarea "de ce sa am un site optimizat" este expirată. Întrebarea corectă este: "SEO schimbă ADN-ul organizației? Și dacă da, cum face asta?". Vei descoperi cele 4 beneficii majore pe care le oferă SEO unui business online, pe lângă vizitatori și bani", a spus Cristian.

Mai jos am menționat cele mai importante lucruri spuse de Cristian. În video-ul din articol poți urmări prezentarea lui.

Cum să-ți maximizezi prezența online dacă abia ai ajuns aici
  • SEO înseamnă conversii. Nu înseamnă doar trafic și bani. SEO te ajută la nivel de business.
  • Sunt patru ramuri importante: awareness, conversii, comunicare și operațional.
  • Magazinele fizice stradale și cele din mall-uri aveau un volum de clienți care intrau zilnic. Din acei clienți majoritatea intră în magazin și întreabă. Același lucru se întâmplă și online. Sunt clienți care se infromează, sunt clienți care vor să cumpere. E important ca cei care vor să se informeze să ajungă tot la tine.
  • Important e să fii vizibil pentru acest tip de client și să oferi conținut, ca oamenii să nu ajungă la competitorii tăi.
  • Magazine online noi: cum vorbești cu clienții care doar caută pe net
  • În timpul pandemiei sunt căutări informaționale care au cuvântul cheie acasă. Oamenii au vrut să afle sfaturi de amenajarea biroului, îngrijirea tenului, exerciții fizice, coacere pâine acasă și altele. Așadar, oamenii nu caută neapărat produse. Magazinul care vine din offline în online trebuie să se asigure că este vizibil. Procesul durează, dar trebuie să ai un plan și un calendar. Poți să o faci în companie, dacă ai o persoană, fie prin agenții.
  • Pe lângă partea de awareness, intervin și indicatorii de vizibilitate. În online lucrurile se pot măsura. Spre deosebire de magazinele fizice, unde lucrurile sunt diferite. În online, poți administra mai ușor.
  • Campaniile de remarketing sunt importante în zona de Google Ads. Practic, sunt campanii plătite prin Google prin care poți să crești awareness. Dar ca să-l crești, în primă fază, trebuie să te asiguri că audiența către care te adresezi este validată prin vizite generate prin tehnici SEO.
  • Există diferite stadii ale clienților: informaționale, navigaționale (cei care vor să se ducă exact către un anumit produs sau serviciu), investigația comercială (o creștere foarte mare în România) și tranzacționale (când clientul intenționează să cumpere).
  • Marea majoritate a magazinelor sunt interesate să fie vizibile doar pe cuvintele cheie tranzacționale, ceea ce nu e mereu o soluție bună, mai ales dacă competitorii care sunt în online, care au vechime, un volum de clienți mare sunt vizibili în celelalte stadii ale clienților.
  • Oamenii nu caută în Google și cumpără imediat. Caută în Google plătit, după aia intră în organic, după aia caută iar pe plătit și cumpără. Sunt mai multe intersecții. Utilizatorul și-a schimbat comportamentul de căutare și identificare a unui produs. Acest jurnal de căutare pe care-l avem fiecare dintre noi, nasc aceste intersecții între canale. SEO te poate ajuta în creșterea acestor intersecții. Îți va genera un volum mai mare de conversii la modul general și implicit valoare mai mare a conversiilor.
  • SEO înseamnă să comunici în funcție de interesele de moment

  • SEO înseamnă și comunicare. Oamenii caută pe Google tot felul de întrebări, de la cum să-și țină copiii ocupați, dacă va fi recesiune. Sunt căutări făcute în Google cu întrebări despre stilul de viață.
  • Brandurile își pot modela comunicarea pe Facebook, prin email marketing, prin campaniile plătite în funcție de schimbările văzute și în căutările oamenilor. E important să te uiți la interesele de moment ale oamenilor.
  • Pe baza topicurilor identificate SEO, pe baza trendurilor de căutare, putem să gândim niște postări în social media pe baza intereselor de căutare de moment.
  • Trebuie să ai un calendar de postări în social media pe baza intereselor de moment. Ai siguranța că va prinde și că vei avea un engagement mai bun pe baza căutărilor validate prin SEO.
  • Poți să iei decizii operaționale în funcție de căutările online
  • Cum poate ajuta SEO la nivel operațional? Puțină lume folosește datele din SEO și nu numai la nivel operațional. Mulți se gândesc că SEO trebuie doar să genereze vânzări. Nu este singurul rol. SEO te poate ajuta să iei decizii corecte la un moment dat.
  • Ca să iei niște decizii, trebuie să existe o comunicare foarte atentă și detaliată și rapidă între client și agenție.
  • În martie, de exemplu, s-a observat o creștere pe un anumit tip de produs. La momentul respectiv ce poți face? Dacă vezi o oportunitate, în secunda 2 trebuie să discuți cu cel care are putere operațională în companie și să dai drumul la niște campanii, să dai startul.
  • Trebuie să vezi valul și să mergi până când valul se sparge. Te poți gândi din punctul de vedere al redimensionării stocurilor. Poți să activezi persoana de decizie care poate să modifice stocurile, să le crească sau să le scadă.
  • De asemenea, poți să repozițonezi și în site dacă ai date din SEO că există o creștere pe un anumit produs sau o anumită categorie. Te repoziționezi ca reacție rapidă în raport cu competitorii. Cine vede primul și reacționează, va avea de câștigat.
  • Abordarea proactivă te poate ajuta să fii cel care are prima reacție față de clienții tăi. Dacă există magazine din mall-uri care au intrat în online, vorbim de o organigramă mai mare. Vorbim de o legătură între omul de digital, omul care coordonează departamentul de SEO și o comunicare strânsă între cei doi. Omul de digital de la magazinul fizic, comunică cu fiecare manager și reacționează în funcție de ce se întâmplă la acel moment.
  • Ce faci dacă intri cu afacerea în online?
  • Una dintre cele mai mari întâlnite la marea majoritate a celor care intră în online în această perioadă e că preiau structura de categorii și de subcategorii din magazinele fizice și o mută online. Ceea ce e total greșit. De exemplu, la Ikea, în shopul online are structura din magazinele fizice ceea ce e nu e tocmai ok.
  • Pe internet oamenii caută altfel mobilă, nu în funcție de cameră, așa cum e pe site-ul Ikea. Dacă ne ducem în magazinele fizice, acolo lucrurile sunt diferite. Oamenii nu caută așa online. Oamenii caută covoare de living, nu caută camera în sine.
  • O altă problemă pe care am văzut-o la mulți în ultima perioadă e dorința de a face mai multe categorii și subcategorii, deși sunt puține produse. Comasați mai multe produse în aceeași categorie.
  • Un alt element important, tot legat de structură, este problema canibalizării ulterioare. Din cauza denumirii necorespunzătoare. E un conflict între două pagini care au un conținut într-o măsură asemănător. Motorul de căutare canibalizează cele două categorii, pentru că Google decide care dintre cele două pagini ale o relevanță mai bună, deși produsele în sine sunt diferite.
  • Trebuie să identifici principala caracteristică de segmentare a produsului. Ai o varietate mare de produse, prețuri diferite și omul nu mai știe cum să aleagă. Adăugați minibannere pentru a îmbunătăți experiența în funcție de principala caracteristică de segmentare a produsului. Trebuie să administrezi aprovizionarea în funcție de caracteristicile principale pe care le caută oamenii la acele produse.
  • Trebuie să satisfaci intenția de tip investigație comercială. Nu e suficient doar să listezi categorii și produse, ci trebuie să ajuți utilizatorii să găsească cele mai bune produse. Trebuie să creezi conținut pe site și pe blog în care să ai informații utile despre cele mai bune produse, să faci comparații. 
  • SEO Cupcake BizTool Academy... by start-up.ro on Scribd



    Citeste si