REVIEW XIAOMI 13 - face fotografiatul să fie „fun” pe telefoane

Astăzi vorbim despre noua serie de telefoane Xiaomi 13. Xiaomi a prezentat oficial la Barcelona seria Xiaomi 13: adică 13 Lite, 13 și 13 Pro. Nu este un mare mister deoarece 13 și 13 Pro sunt pe piața din China încă din decembrie. Lite este modelul cel nou, dar aici vorbim despre Xiaomi 13, deoarece pe el l-am testat de cam o săptămână.

Dacă vrei mai multe detalii despre toată seria Xiaomi 13 atunci intră aici.

La nivel de estetică este clar că Xiaomi împrumută elemente de design de la Apple și avem de-a face cu un telefon margini drepte și lucioase, ecran plat, colțuri rotunjite, dar cu un modul de cameră micuț și cu o culoare interesantă. Cum zicem noi românii este un verde ou de rață. Partea stângă este curată fără butoane, iar pe partea dreaptă avem buton pentru volum și cel de power.

Jos avem slotul pentru SIM, portul de încărcare și un difuzor frumos desenat. Al doilea difuzor e pus în partea de sus între ecran și margine. În marginea de sus este incorporat și senzorul infraroșu, un clasic Xiaomi, care-ți permite să controlezi diferite dispozitive cu telefonul.

Modulul de cameră este negru, micuț și conține trei camere foto, dar și brandingul Leica, fapt care mi-a crescut automat interesul pentru telefon. Dar despre poze mai târziu. Ecranul este un OLED de 6,3 inci cu o rată de refresh de 120 Hz și un maxim de luminozitate de 1900 de niți, adică ai parte de o experiență excelentă de browsing indiferent că folosești telefonul afară sau în casă.

Rezoluția este cea standard FHD+ și marginile negre sunt foarte mici, chiar și cea de jos. În partea de sus avem o perforație pentru camera de selfie și jos avem un scanner de amprentă sub ecran ce funcționează excelent.

Telefonul are o grosime de 8 mm, certificare IP68, sticlă gorilla glass 5 pe față și sticlă 2,5D pe spate, care se simte mai aproape de plastic decât de sticlă în opinia mea. Cu toate astea telefonul este frumos și experiența de utilizare este una premium. În cutie ai inclus un încărcător de 65 de wați și o husă transparentă.

Înainte să trecem la camerele foto vreau să vorbim puțin despre ecran deoarece este unul care e demn de a fi menționat la pozitive. Este un display cu suport Dolby Vision HDR10+ și e o plăcere să vezi filme sau să te joci pe el. De asemenea, un lucru pe care-l apreciez este că pot să schimb felul în care sunt afișate culorile: dacă vreau vivid sau cât mai natural posibil. E bun și pentru gaming că are o rată de refresh de 120 Hz și o rată de eșantionare la atingere de 240 Hz, adică gameplay foarte lin. Singurul minus al display-ului din experiența mea este că tinde să scadă prea mult luminozitatea când e pe auto brightness.

Experiența de vizionare este completată de difuzoarele cu certificare Dolby Atmos ce se aud foarte tare și aduc un sunet bun, deși mi-aș fi dorit puțin mai mult bas.

Camerele foto Leica

Și acum să trecem la camerele foto de pe acest dispozitiv. Avem o cameră principală Leica de 23 mm f/1.8 de 50 MP, alături de una telefoto 10 MP, echivalentul a 75 mm sau 3,2x zoom optic și una ultrawide de 12 MP f/2.2 cu unghi de captare la 120 de grade. Camera de selfie este una de 32 MP f/2.0.

Camera principală este stabilizată optic ce poate trage imagini de 50 MP sau de 12 MP prin combinarea pixelilor. Există două stiluri de fotografiere Leica Authentic sau Leica Vibrant. Cum le spune și numele primul mod aduce culori mai naturale, al doilea ceva mai mult contrast și saturație. Depinde ce preferi. Ambele arată foarte bine și telefonul scoate imagini excelente pe timp de zi. De asemenea, telefonul are incluse mai multe filtre precum Leica Black and White sau Natural. Eu nu sunt genul care să folosească filtre, dar cu acest telefon le-am folosit pentru că sunt bine făcute și oferă un look distinct.

Când vine vorba de portrete, telefonul are următoarele moduri: 35 mm alb-negru, 50 mm swirly bokeh, 75 mm și 90 mm soft focus. Ultimul mod mi se pare cam pretențios și inutil, dar modul celelalte 3 moduri sunt chiar mișto. În toate trei modurile subiectul este bine delimitat de fundal, iar blurul este unul natural, fără să aibă acel look exagerat. Din păcate, nu poți controla nivelul de blur dacă nu-ți place, nici când faci poza, nici după în aceste moduri. Însă intrând în meniul de editare am descoperit câteva lucruri foarte tari: ai foarte multe opțiuni pentru editare, dar și lucruri fun pe care le poți faci cu ajutorul AI-ul precum art framing, să ștergi lucruri sau persoane din poze, să schimbi cerul sau să pui stickere.

Revenind la pozele portret cred că arată foarte bine și mi se par unele dintre cele mai reușite. Există și un mod standard de poze portret unde poți schimba și nivelul de bokeh și folosește camera telefoto.

Pe partea video, telefonul poate filma 8K la 24 de cadre pe secundă, însă doar timp de 6 minute, iar filmarea nu e la fel de lină ca cea oferită de S23 Ultra, de exemplu. În schimb filmarea 4K e mai smooth și poate fi folosită pe toate cele trei camere, însă doar la 30 fps pe cea ultrawide și până la 60 fps pe cea wide și telefoto. Aici nu avem filtre doar mod de beautify și posibilitatea de a schimba bokehul pentru filmare dacă dorești o filmare portret. De asemenea există și un mod de filmare steady ce stabilizează mai bine imaginea dar trece în rezoluție FHD, însă filmarea nu e la fel de stabilă ca cea a unui iPhone sau Samsung.

O funcție foarte apreciată de mine pe video este integrarea unui tele prompter în aplicația de cameră. De ce ai nevoie? Pentru că astfel poți să scrii un text iar când filmezi sau te filmezi poți să te înregistrezi direct și astfel ai mai puține bâlbe și greșeli. Excelent pentru creatorii de conținut.

Ce-mi place mie la Xiaomi este că are tot felul de moduri de fotografiere și de filmare, ce face telefonul să fie mai „fun” de utilizat. În modul Vlog telefonul editează și compilează pentru tine filmări pe care le montează apoi tu doar le dai share pe social media. Ai movie effects ce sunt foarte mișto, ai clone, sau short video unde poți selecta dacă vrei să fie o filmare foarte rapidă sau super slow motion. Toate astea sunt foarte distractive.

Nu prea îmi place camera de selfie deoarece nu poate filma 4K, doar fullhd la 30 fp, în schimb selfie-urile ies bine, clare și cu un bokeh plăcut.

De fapt, Xiaomi 13 pare un telefon potrivit pentru creatorii de conținut datorită modurilor de care am vorbit dar și modurilor Pro pentru poze și video care-ți permit să surprinzi imagini RAW sau LOG pe filmare pentru o editare cât mai flexibilă.

Ca să trag o concluzie la această categorie, Xiaomi 13 mi se pare un telefon mișto pentru poze și ok pentru video. Îmi plac culorile, modul portret și diferitele moduri de filmare și de fotografiere. Pe video îmi plac diferitele moduri de filmare dar nu mi se pare că excelează și nici nu cred ca bate S23 Ultra sau iPhone 14 Pro la acest capitol.

Performanță și autonomie - Xiaomi 13

Xiaomi 13 vine cu cele mai noi componente de pe piață, adică are un procesor Snapdragon 8 Gen 2, 8 sau 12 GB DDR5X și 128 sau 256 GB stocare UFS 4.0. Ce e mai bun acum, la fel ca și S23 Ultra sau OnePlus 11. Bateria este de 4500 mAh ce se poate încărca pe fir la 67 de wați și wireless la 50 de wați și telefonul e capabil și de încărcare inversă la 10 wați. Xiaomi zice că telefonul ajunge la 100% în 38 de minute. În testele mele i-a luat telefonului 40 de minute. În 15 minute ajunge de la 0 la 49%. Fantastic. În ceea ce privește autonomia, l-am folosit o zi întreagă cu brio cu o singură încărcare, deși l-am folosit mai mult decât în mod normal testând toate modurile de fotografiere. Într-un scenariu normal l-aș vedea cu o autonomie de o zi și jumătate.

Tot la specificații trebuie să menționez 5G, Bluetooth 5.3 și e compatibil Wi-Fi 7 deși majoritatea routerelor de acum sunt Wi-Fi 6 sau 6E.

Deci poți rula pe acest telefon ce aplicație sau ce joc dorești. Am testat clasicele Genshin Impact, Call of Duty sau Diablo Immortall și totul a decurs bine. Experiența de gaming fiind la fel de bună ca și cea de pe S23 Ultra. De aceea am fost surprins să văd că în 3DMark a obținut un punctaj mai mic decât Samsung, deși ambele telefoane au același procesor. Apoi în setări am descoperit performance mod care odată activat a dus performanța la același nivel cu S23 Ultra. În Geekbench diferența a fost minoră după ce am activat acest mod.

După 30 de minute de gaming, telefonul a rămas relativ călduț, iar în stress testul cu 3D Mark s-a încins ceva mai tare, temperatura internă ajungând la 47 de grade celsius.

Software

Telefonul vine cu MIUI 14 și oferă o experiență bună de utilizare, însă nu-mi place bloatwearul cu care vine. Pe unele aplicații le pot șterge, pe altele le pot scoate de pe ecranul principal, însă pe altele nu. Am bloatware si in notificări și primes notificări de la mi video de exemplu. Le pot scoate, dar e cam enervant că trebuie să fac eu asta. Îmi place nivelul de personalizare și funcția de smart devices deoarece am acces rapid la produsele smart din casă și le pot controla de la distanță. Am întâlnit și unele bug-uri, însă nimic grav.

Acum că am povestit toate aceste lucruri cred că este timpul să vedem punctele pro și contra pentru acest telefon și să tragem o concluzie

Puncte Pro

  • Pozele portret
  • Filtrele Leica
  • Designul modern
  • Încărcare rapidă pe fir și wireless
  • Ecranul

Puncte Contra

  • Nu se simte la fel de premium ca S23
  • Filmarea 8K
  • Camera de selfie nu e extraordinară
  • Stabilizarea pe video nu e la fel de bună ca la rivali
  • Bloatwear și bug-urile MIUI

Nu cunosc exact prețul la realizarea acestui review, însă este vehiculat a fi unul la 900 de euro, adică similar cu S23 sau OnePlus 11. Toate trei modelele stau bine la capitolul performanță și toate trei sunt bune în gaming, însă ce face Xiaomi mai bine cu acest model este că-l face mai fun de utilizat. Modurile de filmare și de fotografiere sunt creative, îmi plac culorile pe care le aduce Leica pe acest dispozitiv și portretele realizate cu acesta, încărcarea e foarte rapidă și ecranul e frumos de privit.

Acestea fiind zise cred că cei care vor alege Xiaomi 13 ca telefon principal vor fi fericiți.



Citeste si