Xiaomi 13T Pro - ce noutăți aduce colaborarea cu Leica anul acesta?

Xiaomi are deja o tradiție de colaborare cu Leica pentru optimizarea camerelor. Dar producătorii s-au dus mai departe pentru Xiaomi 13T Pro și nu este doar o colaborare de marketing, pentru că cele două companii au dezvoltat modulele împreună.

La prima mână Xiaomi 13T Pro vine cu un modul triplu de camere, cu una principală de 50 de megapixeli, una telefoto de 50 de megapixeli și una ultrawide de 12 megapixeli. Dar în spatele cifrelor, există o colaborare interesantă între Xiaomi și Leica.

Primul lucru la care s-a lucrat este calitatea lentilelor, pentru că Leica are experiență în zona aceasta. Astfel, Xiaomi 13T Pro vine cu lentile Summicron dezvolte în comun de cele două companii.

Acestea sunt de fapt lentile cu 7 straturi asferice care sunt acoperite cu un strat care elimină din reflexiile lumini, de asemenea există un strat și pe marginile lentilei, un filtru infraroșu, totul pentru ca rezultatul final să fie cât mai bun.

Da, telefoanele pot face imagini foarte bune, deși profesioniștii vor folosi în continuare camere profesionale. Dar pentru utilizatorii obișnuiți, terminalele mobile sunt utile pentru că pot fi scoase din buzunar și cu intervenții minimale ajung la rezultate bune.

Dacă depui și un pic de efort, ajungi la rezultate artistice excelente. Dar cu ce a venit Leica pentru Xiaomi 13T Pro? Nu, nu este doar un logo acolo. Pe lângă lucrurile menționate mai sus sunt și câteva aspecte software.

Redare a culorilor excelentă

Dincolo de ecranul terminalului care are un gamut de culoare DCI-P3, adică redă toate culorile în mod corect, și camerele au același avantaj. Astfel, găsesc mai multe detalii de culoare.

În plus, Leica vine pe cameră cu două moduri de culoare care pot fi activate simplu - Leica Authentic și Leica Vibrant. Varianta Vibrant oferă practic o luminozitate crescută, imagini un pic mai saturate, un contrast mai puternic, pe când Leica Authentic redă mai precis culorile pe care le vezi în fața ochilor.

De asemenea, pentru filmări și pentru fotografii, Leica a venit cu mai multe filtre care sunt inspirate de camerele legendare ale companiei. În meniu vei găsi numeroase filtre, iar Leica a venit cu șase asemenea moduri prin care poți schimba stilul și atmosfera dintr-o fotografie. Care sunt acestea?

  • Leica VIV - contrast mai puternic și saturație mai mare
  • Leica NAT - imagini mai naturale, tonuri de albastru mai pronunțate
  • Leica BW NAT - imagini alb negru naturale
  • Leica BW HC - imagini cu un contrast mai puternic și cu un negru mai pronunțat
  • Leica Sepia - un stil inspirat de camera pe film LeicaM-Typ240
  • Leica Blue - același lucru precum mai sus, dar cu tonuri puternice de albastru
Videografie mai de calitate

Pe lângă capacitățile fotografice, Leica aduce împreună cu Xiaomi pe 13T Pro și filtrele acestea pe filmările video.

În plus, clipurile pot fi cinematice fără mari probleme. Dincolo de faptul că poți filma 1080p, 4K sau 8K, ai setări pro pentru a schimba luminozitatea și expunerea.

Dar ce au mai adus cele două companii este posibilitatea de a filma 10 Bit LOG, practic oferind posibilitatea de a face colorizare ulterior în editare la nivel profesionist. Telefonul are preinstalat un LUT - Rec.709, care-ți permite apoi ca într-un program de editare profesionist să faci color grading de calitate, dincolo de setările de bază. De asemenea, telefonul permite celor care filmează să importe un LUT favorit pe care-l folosesc poate și pe camera lor profesională. Așadar, când filmezi, poți să tragi și cadre secundare cu terlefonul.

Personal, în testele mele camera mi s-a părut că aduce o stabilizare corectă, chiar și fără a porni modul special dedicat. De asemenea, imaginile și clipurile alb-negru sunt excepționale.

Un lucru bun e că Xiaomi 13T Pro e și pentru cei care vor să fotografieze simplu, dar și pentru cei care vor să fie un telefon secundar în munca lor de zi cu zi de videografi sau fotografi.



Citeste si