Xvision din Timișoara, printre cei 16 „tineri inovatori” din Europa

Startup-ul timișorean Xvision a fost premiat în lista celor mai tineri inovatori din Europa de către World Summit Awards. Românii sunt alături de alte startup-uri care schimbă lumea. Ei dezvoltă produse de inteligență artificială care ajută medicii.

Xvision este un startup românesc din domeniul medical care a început să se facă remarcat încă de acum doi ani. Mai întâi în finala Innovation Labs, apoi în cadrul unor competiții internaționale precum Chivas Venture sau Health VentureLab.

Xvision este o aplicație automată de analiză a radiațiilor X care poate genera și diagnostica o radiografie obișnuită prin furnizarea unei hărți termice a ariilor de interes din imagine. Are la bază AI şi tehnologia deep learning şi care poate fi integrată cu sistemele PACS (Picture Archiving Communication Systems) care fac parte din componenta informatică a sistemelor medicale.

The European Young Innovators Awards a premiat 16 startup-uri care oferă soluții ce îmbunătățesc viața noastră. Printre startup-urile premiate sunt unele de educație, agricultură, protecția mediului sau medicină. De asemenea, aceste startup-uri luptă cu inegalitatea de gen, dar și cu alte probleme legate de inegalitate în lume.

Iată cele 16 startup-uri premiate:
  • AgroSmart HSI, Lituania
  • eevie - Your Climate Guide, Germania
  • AirCare, Macedonia de Nord
  • Augmented Reality Tour The Past is Now, Austria
  • XVision, Romania
  • Plant-for-the-Planet App, Germania
  • Perguntas da Especialidade, Portugalia
  • Educraft, Lituania
  • MySkillCamp, Belgia
  • Kidola, Luxemburg
  • Her impact, Polonia
  • Future heroes, Estonia
  • Fit für Immer, Germania
  • LevelUp, UK
  • English Gym 2.0, Rusia
  • Agro Serv, Georgia

 



Citeste si