YouTube a picat. Serviciile Google au revenit după 30 de minute în care lumea a stat în loc

Serviciile Google au picat, adică YouTube, Gmail, Google Drive, Google Classroom raportează probleme în mai multe zone ale lumii, inclusiv în România. Utilizatorii nu mai pot accesa sau au acces limitat la conturile lor. YouTube funcționează doar pentru utilizatorii care nu sunt autentificați în conturile lor.

Actualizare 14.31: Serviciile Google încep să-și revină și să te poți autentifica. Momentan funcționează din testele start-up.ro autentificarea în Gmail, Google Drive și celelalte servicii. Treptat lumea revine la activitățile sale normale dintr-o zi de luni. 


Problemele pentru serviciile Google au apărut în jurul orei 13.50 în România, mai întâi pe conturile personale și din Google Suite de pe Gmail, ulterior problemele cu serverele Google s-au extins și mai departe spre YouTube, Google Classroom, serviciu de educație online folosit inclusiv în România sau în serviciul de stocare de fișiere Google Drive.

Pagina oficială Google care centralizează toate serviciile companiei încă nu a oferit actualizări privind statusul acestora, deoarece în unele părți ale lumii ele încă funcționează corespunzător. Linkul oficial este aici. 

Gmail a avut primele probleme, deoarece nu se puteau descărca fișiere puse în attachment la mail, iar ulterior serviciul a raportat o eroare de tip „500”. Nici YouTube nu mai funcționează pentru unii utilizatori autentificați, la fel ca și Google Classroom. 

Conform site-ului Down Detector, unde utilizatorii pot raporta probleme la serviciile online, în ultimele zeci de minute 90.000 de utilizatori au raportat YouTube ca fiind picat, iar pe rețelele sociale utilizatorii confirmă acest lucru prin hashtag-ul #YouTubeDown. 

Serviciile Google de căutare funcționeză la parametri optimi acum, dar Google nu este utilizat doar de utilizatorii casnici, pentru că în această perioadă a pandemiei numeroase școli au trecut la învățământul online și folosesc Google Classroom sau conferințe video prin Google Meet. 

Utilizatorii YouTube au primit acest mesaj în momentul în care au accesat un alt video sau au dat refresh la pagină. În schimb, pentru utilizatorii care accesează YouTube în modul incognito sau fără să fie autentificați în cont, acesta funcționează. 

Per total serviciile care au nevoie de autentificare prin Google nu pot funcționa, din acest motiv YouTube e singurul care mai poate funcționa, alături de motorul de căutare Google. Pentru conturile de tip Google Photos, Google Drive, Google Meet sau Google Classroom autentificarea nu e posibilă momentan. 

 



Citeste si