- 28 Septembrie 2023
Zitamine - cum crește sănătos un startup care pune vitaminele potrivite în buzunarele românilor
De la lansarea din 2021 până acum, Zitamine și-a schimbat echipa inițială și obiectivele de creștere. Misiunea a rămas însă una constantă: ”niciun alt serviciu de vitamine personalizate nu vizează astăzi publicul din Europa de Est. Planul nostru este să devenim serviciul de vitamine personalizate pentru Europa de Est și să cultivăm grija de sine și în această parte a lumii, iar studiile de piață arată că e momentul potrivit”, ne spune Alexandra Stroe, cofondatoare Zitamine.
Contextul pentru Zitamine e unul favorabil, iar investițiile în acest startup confirmă că startup-ul a avut ideea potrivită la momentul potrivit.
Investiția inițială în Zitamine a fost de 300.000 de euro, urmată de o investiție de 200.000 de euro pentru dezvoltarea proiectului pe piața din România. Această investiție inițială a fost făcută de Bogdan Georgescu, antreprenor în serie și investitor în mai multe business-uri din România. Recent au încheiat o rundă de 350.000 de euro de la fonduri de investiții (V7 Capital, Cleverage VC și The Mavers Ventures), precum și o serie de investitori individuali din comunitatea Bravva Angels.
”Banii îi vom folosi în primul rând pentru creștere, pentru consolidare în piața din România. Vrem să mărim portofoliul de suplimente și să dezvoltăm algoritmul, alimentându-l cu noi date de la clienți, inclusiv rezultatele unor analize de sânge. Lucrăm la formarea unui board medical și bineînțeles, recrutăm oameni noi care să ne ajute să susținem creșterea și planurile de dezvoltare.”
De la lansare și până acum au peste 70.000 de oameni care au completat profilul lor nutrițional pe zitamine.ro și 8.500 de comenzi livrate.
În lume, trendul de health urmărește direcția personalizarii, iar serviciile de vitamine personalizate din SUA și din Europa de Vest au fost în creștere. Aici, Alexandra ne dă exemplu Persona Nutrition, care a fost cumpărată de Nestle în 2019; CareOf, o altă companie la fel de mare din America, care a fost cumpărată de Bayer la o evaluare de 225 milioane de dolari, iar Cuure tocmai a ridicat anul trecut o rundă de series A de 10 milioane de Euro.
Mai aproape de plan local, un studiu făcut de IPSOS arată că un procent mai mare de oameni au luat vitamine în ultimele luni atunci când vorbim de România, Cehia sau Slovenia comparativ cu Franța, Germania, Italia sau Spania. Iar dacă ne uităm doar la România, Alexandra ne spune că piața suplimentelor a atins cel mai mare nivel din istorie.
”Mai precis, piața s-a triplat în ultimii 10 ani, iar astăzi un român cheltuie în medie 20 de Euro pe lună pe suplimente. Într-un articol recent, piața suplimentelor alimentare a fost estimată la 1,3 – 1,4 miliarde de Euro în România.”
Deși vorbim de o piață în creștere, domeniul suplimentelor are nevoie și de educație pentru alegeri corecte.
”Pandemia a îmbunătățit dramatic percepția consumatorului din Europa de Est și din România asupra suplimentelor. Oamenii însă iau suplimente „după ureche” (7 din 10 oameni din România, conform unui studiu pe un eșantion destul de mic), iar noi ne dorim să schimbăm acest comportament.”
Din clienții Zitamine de până acum, echipa poate face un portret robot al publicului său: clientul Zitamine are între 25 și 55 de ani, locuiește în zona urbană și este preocupat să aibă un stil de viață sănătos. Aproape 60% dintre clienți sunt femei, iar bărbații reprezintă puțin peste 40% dintre clienți.
Cei care folosesc Zitamine vor să aibă mai multă energie, să facă față stresului și să-și îmbunătățească imunitatea. Cele mai populare suplimente comandate sunt Omega 3, Vitamina D, Magneziu și Ashwagahdha.
”Față de farmacii însă, unde sunt promovate anumite suplimente sau anumite branduri, noi nu avem nicio motivație să promovăm un supliment mai mult decât celălalt. Urmărim în mod continuu stocurile și cererea pentru anumite suplimente și achiziționăm în funcție de nevoi.”
Oameni primesc o recomandare personalizată, gratuită și de încredere în câteva minute. În spatele acestei recomandări stau specialiștii startup-ului, care au citit studiile potrivite și aleg pentru clienți suplimentele care li se potrivesc, din ingrediente naturale, în doza potrivită.
Ca să ajungă la o recomandare personalizată, echipa Zitamine a dezvoltat un chestionar dinamic cu 50 de întrebări, unde fiecare întrebare diferă în funcție de răspunsul oferit anterior. Algoritmul este construit cu specialiști și acoperă informații despre somn, despre obiective de welness, stare mentală, nutriție, stres și alte aspecte care pot influența recomandarea Zitamine.
”Avem grijă să verificăm în chestionar dacă cei care îl completează au anumite alergii sau probleme medicale și nu recomandăm suplimente în acele cazuri, ci îi îndemnăm să meargă la medic.”
După completarea chestionarului, posibilii clienți primesc o recomandare de vitamine la plic. Iar ce le place cel mai mult clienților Zitamine este că primesc vitamine de calitate în pliculețe ambalate individual cu doza potrivită pentru fiecare moment al zilei. Mai mult, clienții Zitamine pot solicita gratuit și o consultație cu un nutritionist sau farmacist din echipa de specialiști Zitamine.
Un alt diferențiator față de cumpărarea suplimentelor direct din farmacii este selecția furnizorilor. O dată pentru vitamine, și a două oară pentru ambalare, unde echipa a ales să lucreze cu unul dintre cei mai mari producători internaționali de echipamente pentru ambalarea medicamentelor în farmacii și spitale, iar ambalarea are loc în mod automat. Cât despre vitaminele alese, înainte să ajungă în portofoliu, echipa își face temele.
”Ne uităm la studii să înțelegem dacă beneficiile acelui supliment sunt dovedite științific, apoi căutăm furnizori care ne pot oferi doza potrivită și produse din ingrediente naturale. Cumpărăm suplimentele direct de la producători și asta ne ajută să eliminăm din prețul final unele costuri cu intermediarii care sunt reflectate în prețurile din farmacii.”
Echipa Zitamine a avut parte de o relansare, în care, acum în echipă sunt Alexandra Stroe – co-fondator și co-CEO Bookster și Iulia Ghiță – co-CEO Bookster, ambele cunoscându-se de la Bookster și fiind atrase de această idee de business.
”În aproape un an de la relansare cu echipa nouă, Zitamine a înregistrat o creștere semnificativă de 16X a numărului de abonați care primesc vitamine personalizate. Această creștere arată că există o nevoie clară pe piața românească pentru servicii de suplimente personalizate.”