O cunoaștem de 3 ani, de când scriam despre inițiativa sa, RoboHub, unde organiza cursuri de robotică pentru copiii din familii dezavantajate. Ana-Maria este fondatoarea asociației E-Civis și CEO al firmei Bucharest Promo Robots, primul startup din România adresat pieței de roboți umanoizi de servicii, un business pe care l-a început cu fonduri obținute prin intermediul programului Start-Up Nation.

În 2019 a reușit să aducă la București Forumul European al Roboticii, cea mai importantă întâlnire a comunității de experți în domeniul roboticii și inteligenței artificiale din Europa. Și în același an devenea membru euRobotics, o organizație non-profit cu sediul în Bruxelles ce are drept obiectiv dezvoltarea roboticii în beneficiul economiei și societății europene, fiind primul român ales în boardul acestei organizații.

Un an mai târziu, după debutul pandemiei în țara noastră, Bucharest Robots își oferea sprijinul punând la dispoziție în mod gratuit roboții autonomi de dezinfecție cu lumina UVC către spitalele românești care le-au cerut ajutorul.

Robotică și agricultură

Nu a renunțat încă la niciunul dintre aceste proiecte, însă în ultimele luni s-a implicat pe o nouă direcție de business: agricultura făcută tot cu ajutorul roboților.

”Zona de agritech este una care se dezvoltă foarte tare în ultima vreme, o urmărim și noi. În general eram la curent cu ale proiecte care se întâmplă în zona aceasta, mai ales proiecte Horizon, noi fiind membri în EU-Robotics, și ne place foarte mult, credem că are un foarte mare potențial de a introduce noi soluții de robotizare și automatizare”, spune Ana-Maria Stancu.

Astfel, Bucharest Robots a început o colaborare cu startup-ul local AgriCloud, care oferă o soluţie de tip Internet of Things pentru agricultura de precizie. În esență, monitorizează culturile și deja iau informații din pământ, de la nivelul dronelor și din satelit. Povestea pe larg a AgriCloud o puteți descoperi aici.

Le lipsea o monitorizare de la nivelul frunzei”, afirmă Ana-Maria. ”Am luat în considerare mai multe variante de roboți care să meargă pe teren, însă aceasta a fost cea mai potrivită pentru că este cel mai bun pentru teren accidentat. Practic, ce vom face în acest proiect este să punem camere multispectrale pe roboți, pentru început, și să le dăm drumul în culturi astfel încât să preia date de la nivelul frunzei, și să elaborăm un algoritm prin care să putem da alerte timpurii de boală către fermieri”, explică ea.

De ce este nevoie de aceste informații? În acest moment, chiar startup-urile care fac partea de monitorizare, nu au aceste date relevante extrase de la nivelul plantei, având doar o imagine de ansamblu asupra recoltelor.

”Datele în general se iau din alte zone, dar nu există soluții de la nivelul plantei. Din ce știm din discuțiile cu fermieri și din discuții cu AgriCloud, boala în general apare mai întâi pe partea de jos a frunzei. Practic, și dacă treci cu drona, nu poți să ai informațiile pe care le ai sub frunză. Atunci, o astfel de soluție vine să rezolve această problemă. Din câte știm noi, în acest moment nu există pe piață, cel puțin pe cea din Europa, companii care să lucreze la o astfel de soluție, și, de asemenea, e inovatoare și folosirea acestui câine în sectorul agricol”, completează Ana-Maria Stancu.

Digitalizezi firma sau pierzi cursa

Din punctul ei de vedere, oportunitățile pe care tehnologia le aduce în domeniul agricol sunt foarte mari, mai ales dacă facem corelarea cu faptul că robotica de servicii este încă într-o fază incipientă.

”Abia au început să existe proiecte pe zona aceasta și cu siguranță se va dezvolta foarte mult, iar combinația între robotică și agricultură va aduce cu siguranță oportunități și mai mari. Deja fermierii au înțeles că trebuie să se bazeze pe tehnologie și trebuie să o implementeze tot mai mult în fermele lor pentru a face față provocărilor nu doar în ceea ce privește creșterea producție ci și din punct de vedere al competitivității. Dacă fermierul de lângă tine își digitalizează ferma, cu siguranță va trebui să o faci și tu, altfel vei pierde în această cursă”, este convingerea fondatoarei Bucharest Robots, care recunoaște că s-a implicat și în agricultură pentru că și-a dat seama că este un segment esențial pentru viitorul omenirii.

”Dacă acum 3-4 ani când am fondat firma Bucharest Robots credeam că potențialul viitor este pe robotică. Între timp am descoperit că și agricultura va fi de viitor”, afirmă Ana-Maria, precizând faptul că rapoarte internaționale indică faptul că omenirea va fi nevoită să producă cu peste 70% mai multă mâncare decât în prezent pentru a hrăni întreaga planetă.

”Va fi nevoie de foarte multă inovație în zona aceasta pentru a face față la ceea ce ne așteaptă și cred că, mai ales, tot ce s-a întâmplat în criza covid ne-a arătat că zona asta de agricultură și industrie alimentară este esențială. Indiferent de ce altceva mai facem, zona de mâncare este cea la care va trebui să lucrăm”, declară ea.

Specialiști în agricultură, la fel de scumpi ca în IT

Însă pentru a atinge potențialul necesar, agricultura are nevoie de alăturarea tehnologiei. Iar fix această alăturare se poate dovedi atuul necesar pentru a atrage generațiile tinere din nou spre ferme. Însă nu oricum, ci după ce, în prealabil s-au specializat. ”De când colaborăm în acest proiect am interacționat cu cei de la ASE și cu cei de la USAMV și am văzut că sunt în continuare interesați tinerii de agricultură, se specializează din ce în ce mai mult zona aceasta și cred că specialiștii în agricultură vor deveni aproape la fel de scumpi ca și cei din IT”, este de părere Ana-Maria Stancu.

În ceea ce privește modul în care agricultura se va dezvolta în următorul deceniu, fondatoareea Bucharest Robots este convinsă că ne aflăm, în acest moment, la un moment de răscruce. ”Dacă nu facem ceva în acest moment vom pierde trenul și în următorii ani”, spune ea.

De aceea, tot alături de echipa AgriCloud, și cu sprijinul Annotly, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Smart Agri Hubs South East Europe Regional Cluster, a organizat în acest an și un hackathon agritech.

Concursul și-a propus să promoveze dezvoltarea agriculturii din România cu ajutorul tehnologiilor digitale și să încurajeze realizarea de noi soluții care să răspundă provocărilor din acest domeniu.

Acesta s-a finalizat pe data de 11 iunie, 3 dintre cele 7 echipe care au intrat în faza de incubare câștigând AgriTech Hackathon.

Agricultură de precizie pentru viitor

Totodată, în cadrul Demo Day-ului de pe data de 11 iunie, a avut loc și lansarea Digital Innovation Hub dedicat agriculturii de precizie: SmartAgro DIH.

SmartAgro DIH apare ca urmare a politicilor Uniunii Europene pentru promovarea digitalizării în cadrul regiunilor europene prin intermediul DIH­urilor, acesta dorind să fie un ecosistem de inovare digitală pentru economia și administrația publică din regiunea București-Ilfov și nu doar, în sfera agriculturii de înaltă precizie și rolului tehnologiilor digitale în sectorul agricol.

”În paralel mai ducem discuții cu tot felul de comisii din Parlament, cu oameni politici, astfel încât să putem să le aducem la cunoștință faptul că există această tehnologie și să facem ceva în zona de impulsionare a fermierilor să intre pe zona aceasta de agricultură digitală.

Nu este vorba de a face piață pentru o companie sau alta. Este vorba despre a poziționa România în așa fel încât dacă mai vine o criză să avem ce mânca”, concluzionează Ana-Maria Stancu.

*Interviul a fost realizat la TechHub Bucharest.