• Cu 20% mai multe radiografii pot fi interpretate zilnic cu ajutorul XVision, aplicația semnalizându-le pe cele cu patologii și prioritizându-le pentru vizualizarea de către medicii radiologi
  • Prima aplicație pentru radiografii pulmonare din România bazată pe inteligență artificială, introdusă într-un spital din România
  • Aplicația va fi dezvoltată în continuare pentru a putea furniza date pentru radiografii ale membrelor superioare și inferioare

Lansarea va avea loc joi, 30 ianuarie, în amfiteatrul B al spitalului, în cadrul unui eveniment deschis medicilor și presei.

Introducerea platformei în această unitate spitalicească are loc după derularea unui proiect pilot pe o perioadă de un an care a avut scopul de a îmbunătăți algoritmii folosiți în analiza radiografiilor și de a eficientiza procesul de interpretare imagistică, prin prioritizarea cazurilor cu patologii depistate prin intermediul platformei XVision. Pentru acest proiect, echipa XVision a lucrat cu cea de radiologi ai spitalului, coordonată de Profesorul Florin Bîrsășteanu.

Aplicația dezvoltată de XVision, prima de acest tip din România, permite o analiză mai rapidă și ușoară a radiografiilor, medicii putând astfel să interpreteze până la 200 de radiografii pulmonare/zi, cu 20% mai multe decât în prezent.

La acest moment, aplicația generează date aferente exclusiv zonei toracale, urmând să fie dezvoltată pentru a putea furniza informații pentru radiografii ale membrelor superioare și inferioare și, ulterior, pentru CT-uri și RMN-uri.

Startup-ul MedTech, înființat în urmă cu doi ani, a avut o creștere accelerată în 2019, ajungând să se extindă la nivel național, platforma fiind acum testată de spitale din Timișoara, Oradea și București.

”A fost un an foarte bun pentru noi, atât în ceea ce privește dezvoltarea tehnică a platformei, cât și implementarea acesteia în spitale. În 2020 focusul va fi pe extinderea noastră în cât mai multe spitale publice și private din România și planificăm, de asemenea, extinderea pe piețele internaționale”, afirmă Ștefan Iarca, co-fondator XVision. ”Dorim să avem o relație cât mai strânsă cu medicii din spitalele cu care colaborăm. Aceștia au un rol vital în dezvoltarea și îmbunătățirea platformei. La rândul săru, aplicația XVision le facilitează munca, asigurându-le un grad și mai mare de acuratețe în interpretarea rezultatelor”, a adăugat acesta.

Anul trecut XVision a fost selectat în programul de accelerare Techcelerator prin intermediul căruia au ridicat o investiție totală de 100.000 de euro de la GapMinder Venture Partners.

În 2019, pentru munca de cercetare depusă în vederea aplicării inteligenței artificiale în radiologie, dr. Marius Mihail Bența, parte a echipei XVision, a primit premiul "Gheorghe and Claudia Mateescu", acordat de ISMRM (International Society of Magnetic Resonance in Medicine) România, în cadrul Congresului SRIM (Societatea de Imagistică din România).

Medicii care doresc să testeze platforma își pot face un cont de demo pe aici unde pot încărca radiografii pulmonare pentru a fi analizate.