Cei de la ASUS au, cu siguranță, mai multă experiență pe piața de laptop-uri și PC-uri decât pe piața smartphone-urilor. Totuși, asta nu i-a oprit în ultimii ani să încerce marea cu degetul și lanseze câteva telefoane chiar remarcabile din diverse puncte de vedere.

Totuși, cu gama ASUS ZenFone 6, compania taiwaneză arată semne de maturizare și pe segmentul mobile și promite să livreze o experiență premium, curată, cu un factor de “wow” și cu un preț sub cel al competitorilor.

ASUS ZenFone 6 este noul vârf de gamă al companiei și e un smartphone care ar putea să le dea multora emoții. ZenFone 6 este construit pe platforma Snapdragon 855 și vine cu 8GB de RAM și stocare de 256GB. Are o baterie enormă, de 5.000 mAh, care ar trebui să ofere o autonomie de două zile - în cazul utilizării non-stop (și până la 26 de zile în stand-by).

ZenFone 6 nu e neapărat subțire, dar e compact, în ciuda ecranului mare, de 6,4 inch cu rezoluție Full HD+, de tip IPS LCD. Display-ul e lipsit de margini, de notch-uri, de perforații. Are o bărbie destul de îngustă și în rest e numai display. Unde e camera de selfie? Nu există. În schimb, camera foto principală, adică cea de pe spate, este motorizată și se întoarce către utilizator atunci când acesta vrea să își facă un autoportret - chiar și când zici “Hey, Google! Take a selfie”. Acesta este motivul pentru care menționam mai sus faptul că e un telefon care ar putea să le dea multora emoții. Totuși, cei de la ASUS ne asigură că modulul va rezista - e făcută din metal lichid și ar trebui să reziste cinci ani de zile sau la peste 100.000 de deschideri. Dar are și o funcție specială, care retrage camera imediat ce telefonul simte că este în cădere - impresionant.

Modulul de cameră se numește Flip Camera și e realizat din 33 de componente. Are o gaură de numai 2 milimetri prin care trec 17 cabluri și se activează în numai o secundă. În plus, poți seta camera la 90 de grade, pentru a face fotografii și clipuri din alte unghiuri și fără trepied. Setezi unghiul din butoanele de volum, în timp real, lucru simpatic.

Apropo de cameră, aceasta este duală și e formată dintr-un senzor de 48 de megapixeli și unul ultra-wide de 13 megapixeli. Camera este capabilă să facă fotografii de tip portret, are un mod nocturn (Super Night Mode), mod HDR și ar trebui să scoată fotografii excelente în orice condiții de lumină. De asemenea, camera dispune de tehnologie Quad Pixel, are pixeli de 1,6 microni și diafragmă f/1,79. Filmează 4K până 60 de cadre pe secundă și partea cea mai bună e că toate funcțiile sunt disponibile și în modul selfie.

ZenFone 6 mai are și un slot pentru mufă jack, slot triplu pentru două carduri SIM, difuzoare stereo și un card microSD. Rulează o nouă versiune de ZenUI, foarte apropiată ca aspect de versiunea stock de Android, dar cu o serie de aplicații și setări proprietare (printre care și un Dark Mode). În plus, butonul de power se numește acum “Smart Key” și va activa Google Assistant la double-tap sau la atingere lung, dar poate fi și personalizat cu diverse funcții.

Prețul ASUS ZenFone 6 începe de la 499 euro pentru versiunea cu 6GB RAM și 64GB de stocare, 569 pentru versiunea cu 6GB RAM și 128GB stocare și 599 euro pentru versiunea cu 8GB RAM și 128 GB Stocare.