De exemplu, anul trecut, la chestionar au participat 301 membri Impact Hub, în perioada 2 septembrie - 15 decembrie, cu toții fondatori ai unui startup românesc, iar răspunsurile lor au conturat stadiul de dezvoltare al celor cinci piloni EY de susținere a antreprenoriatului: impozitare și reglementare, acces la finanțare, ajutor coordonat, cultură, respectiv educație antreprenorială.

Așa că, dacă ai un startup cu până în 3 ani de activitate, completează chestionarul pentru Barometrul startup-urilor din România 2017 și vei fi printre primii care află răspunsurile la cele mai importante întrebări despre startup-urile autohtone.

Află cum arată profilul antreprenorului de startup – ce vârstă are, câte ore muncește în medie într-o zi, care este nivelul veniturilor personale, la a câta inițiativă se află, la câte evenimente de networking participă săptămânal și multe alte informații utile din Barometrul Startup-urilor din România 2016.