Alexandru a început firma în 2019 cun un capital minim, dar avea o viziune clară. Avea experiență în domeniul mobilei, prin firma tatălui său, dar nu era mulțumit de nivelul la care aceasta ajunsese. Nu dorea să fie doar o firmă bună pentru Bacău, acolo de unde este, ci una națională și care să folosească metode moderne.

Tânărul antreprenor și-a început cariera la firma tatălui său, care fabrica mobilă la comandă. De când a fost copil i-a fost aproape. „Am lucrat împreună la firma sa, dar nu eram complet mulțumit de evoluția business-ului, din cauză că ne bazam doar pe clienți din zona Bacău și nu creșteam în ritmul în care mi-am dorit”, spune Alexandru.

A vrut să-și deschidă un proiect nou ca să se extindă online. Prima barieră a fost una logistică, dar a făcut pași mici, mai întâi prin tapisarea paturilor.

Primii pași ai Beds Place

După ce și-a dat seama că nu este mulțumit de ritmul de creștere al afacerii tatălui său, și-a deschis propriul business, Beds Place. A decis să-și asume riscurile, dar și libertatea.

„Dacă nu ai business-ul tău, nu ai libertatea de a testa tot ce-ți dorești. Există și riscuri pe care ți le asumi atunci când ai o idee nouă, iar când este business-ul tău ești 100% responsabil de deciziile pe care le iei”, spune fondatorul Beds Place.

Primul pas a fost să găsească ideea pe care o poate vinde online și a apelat la metodele cele mai rapide și eficiente, cum a fost eMAG Marketplace.

„Am produs mobilierul de la început, apoi datorită prezenței pe Marketplace am fost contactat de alți oameni care ar fi vrut un contract de distribuție, dar am refuzat majoritatea propunerilor. Avem un singur partener din țară pentru către care vindem en gros, iar momentan nu putem să extindem colaborările de acest tip, deși potențial ar fi, pentru că suntem la capacitate maximă de producție”, spune Alexandru.

Pentru a deschide afacerea a început cu 15.000 de lei. „La început făceam totul manual și nu aveam utilaje. Mai mult, am lucrat singur primele modele, le-am listat pe eMAG și am așteptat să văd dacă va fi sau nu o cerere pentru ele. M-am bucurat să văd că a crescut rapid cererea atât de mult încât am fost nevoit să angajez noi oameni în echipă și să investesc în utilaje”, spune fondatorul Beds Place.

Astfel, la începutul afacerii, a folosit Marketplace-ul inclusiv ca o modalitate rapide de testare a pieței, pentru a vedea dacă există clienți interesați de produsele sale. La început a susținut o parte din investiție din fonduri proprii, iar cealaltă din împrumuturi.

Creșterea de la un business cu un singur om la unul dezvoltat

Beds Place a crescut în urma testului pieței, iar comenzile de pe eMAG Marketplace veneau. Așa că antreprenorul a decis să se extindă și să aibă o echipă mai mare. Dar își amintește de acele primele luni în care era motivat să facă totul bine și să livreze la timp.

„Munceam cu drag, de dimineață de la ora 7, chiar până la miezul nopții. Nu plecam niciodată până nu terminam ce-mi stabileam pentru ziua respectivă. Am petrecut singur cam 3 luni în atelier, alături de produsele mele, iar apoi am început să colaborez cu o persoană care mi-a fost alături pentru scurt timp”, povestește Alexandru.

Business-ul a crescut și a reușit să angajeze oameni cu experiență, majoritatea peste 40 de ani. Dacă de multe ori tinerii antreprenori se uită spre persoane care au aproximativ aceeași vârstă cu ei, Alexandru s-a uitat către experiență.

„Am sesizat că-n jurul acestei vârste oamenii sunt mai statornici și, dacă-i stimulezi, muncesc cu drag și rezultatele obținute sunt foarte bune. Nu e ușor să găsești parteneri pentru lucru, dar cred că e important să știi să-ți apreciezi echipa și să o ții unită”, explică fondatorul Beds Place viziunea sa.

Citește mai multe - Cum setezi prețuri competitive atunci când vinzi pe marketplace.

Principalele canale de vânzare și folosirea eMAG Marketplace

Beds Place e unul dintre afacerile cele mai de succes de pe eMAG Marketplace și face parte inclusiv din programul „Deschide România”. Acesta din urmă a fost lansat în 2018 de către eMAG, cu scopul de a sprijini micii producători locali prin intermediul eMAG Marketplace.

Pentru ca un magazin să fie eligibil, cifra de afaceri înregistrată în anul fiscal încheiat nu trebuie să depășească 500.000 de lei. Magazinele înscrise în acest program beneficiază de un regim special de comisionare redus cu 50%, iar ONG-urile au comision 0.

Pentru Beds Place, principalul canal de vânzare este eMAG Marketplace, care le aduce 90% din comenzi. „10% vindem pe site-ul propriu și offline. Nu avem un showroom, dar avem câteva produse expuse în showroom-ul tatălui meu. Dacă sunt clienți care vor să vadă materialele înainte îi primim cu drag la atelier, dar aceștia sunt, de obicei, sub cinci clienți lunar”, explică Alexandru Mosen.

Auzise de eMAG cu doi ani înainte de lansarea afacerii, de la tatăl său, care aflase de eMAG Marketplace. Când a pornit cu afacerea sa, era clar că aceasta este singura modalitate de a se extinde rapid.

„ Așadar, am dezvoltat parteneriatul cu eMAG iar rezultatele au fost pe măsura așteptărilor. Societatea s-a înființat pe 28.06.2019 iar la 31 decembrie cifra de afaceri a fost de de 433.000 de lei. În anul 2020 până în 31 decembrie am ajuns 2,5 mln lei. Mai mult, 80% dintre clienții noștri sunt din eMAG”

Sfaturi pentru cei care vând prin eMAG Marketplace

L-am întrebat pe Alexandru care sunt câteva dintre secretele unui seller bun pe eMAg Marketplace. Consideră că înainte de toate e important să comunici cu clienții și să rezolve toate problemele pe care le au.

La nivel de sfaturi privind vânzarea pe eMAG Marketplace, antreprenorul a menționat trei esențiale:

  • trebuie să ai stocuri, să faci estimări de vânzări și să fii pregătit să le respecți
  • trebuie să construiești o echipă solidă. „Fiecare coleg are un rol cheie și suntem într-un parteneriat. Dacă suntem serioși, rezultatele sunt bune pentru toată lumea”.
  • „Să vândă sau să producă obiecte de calitate și să se asigure că respectă termenele de livrare”

De asemenea, spune fondatorul Beds Place, activează într-o industrie provocatoare, unde clienții au preferințe clare, iar deteriorarea produselor nu e o alternativă viabilă. „Sunt provocări legate de transport sau ambalare, dar pentru noi e important să avem clienți mulțumiți și, indiferent ce probleme apar, le rezolvăm și susținem costurile de reparație acolo unde este necesar”, spune antreprenorul.

Unde este astăzi Beds Place

Business-ul care produce și vinde paturi are în momentul de față 10 oameni în echipă, aceasta crescând pe măsură ce a fost nevoie, datorită comenzilor. Într-o lună obișnuită, Beds Place vinde aproximativ 120 de paturi, dar pot să se extindă până la 140 de paturi.

„Avem și perioade mai aglomerate. Am prins deja două Black Friday-uri și a fost un volum extrem de mare de lucru, dar am fost în priză mereu și am livrat la timp. Pentru clienți e foarte important acest aspect, pe lângă calitate”, spune Alexandru Mosen.

În plus, se uită mereu la feedback-ul clienților pentru a îmbunătăți produsele. „În 2021 ne-am propus să scoatem pe piață 6 modele noi de paturi și să extindem gama de culori disponibile pentru tapiserii”, spune Alexandru.

În plus, pentru că au avut comenzi și sunt limitați de capacitatea de producție, au demarat construcția unei fabrici noi, care va avea în jur de 1.100 de metri pătrați, pentru care investiția se ridică la aproximativ 300.000 de euro.

„Ne dorim ca cel mult până în august să fie gata și să prindem noul Black Friday în hala nouă”, explică antreprenorul motivația sa. Încearcă să se mențină însă ponderat când vine vorba de extinderi suplimentare, pentru că așteaptă să depășim etapa pandemiei pentru a avea mai multă predictibilitate.