Brutar chef al Casa del Pan, Daniel Ion Marian a transformat munca în pasiune și, alături de familie a deschis o brutărie artizanală care, nu întâmplător se numește ”casa pâinii”.

În Casa del Pan, Daniel și-a dorit să aducă toată experiență acumulată în cursuri de perfecționare la cele mai bune școli din Spania și Elveția și masterclass-uri cu brutari și patiseri din Franța, Italia, Spania și Elveția, precum și în cei peste 20 de ani de activitate ca brutar în Spania.

A deschis brutăria pe 1 februarie 2021, la scurt timp după ce a luat decizia de a lăsa cariera din Spania pentru a reveni acasă, alături de familie, și pentru a pune în propriul business tot ce a învățat studiind la Richemont Fachschule, o prestigioasă școală de înaltă calificare pentru industria alimentară.

”Facem pâine artizanală în mijlocul Bucureștiului, după toate cutumele artizanatului. Combinăm tradiția cu inovația și tehnica modernă, respectăm un proces corect de dospire a pâinii. Pâinile nostre au minimum 24 de ore de dospire la rece”, ne povestește Daniel.

Din punctul său de vedere, ceea ce diferențiază Casa del Pan de alte brutării din Capitală este importanța procesului de producție al pâinii, faptul că și-au propus încă de la început să producă o pâine sănătoasă, folosind ingrediente naturale, în același timp căutând mereu să îmbunătățească gustul, textura, aspectul și calitățile nutritive al pâinii.

Fă ceva diferit

Fă diferența! Este moto-ul nostru. Facem pâini dintre cele mai variate. Ne provocăm singuri sau acceptăm provocări care ne vin din partea clienților noștri și nu mă feresc să spun că s-a întâmplat să fim și noi uimiți de ce asocieri reușite s-au făcut. De exemplu, pâinea cu ceapă caramelizată și boia, cea pe care noi o recomandăm de obicei alături de cărnuri, fasole bătută sau slăninuță afumată, face o pereche excelentă cu dulceața de clementine. Da, avem sortimente care se potrivesc mai bine cu anumite tipuri de mâncăruri. Așa cum oenolog recomandă un anumit vin la masă, noi recomandăm o anumită pâine”, afirmă Daniel.

A învățat în anii petrecuți în Spania faptul că o comunitate include și business-urile din proximitate. De aceea, și la Casa del Pan pune un mare accent pe interacțiunea directă cu clienții care trec pragul brutăriei și chiar insistă ca prima interacțiune cu preparatele lor să fie în magazinul brutăriei, deși produsele pot fi comandate și pe aplicațiile de livrare.

”Așa le putem explica pâinile noastre, le putem face recomandări celor care-și doresc ceva deosebit la masă. Așa oamenii redescoperă pâinea, poate cel mai banal și subestimat aliment și totuși nelipsită din hrana zilnică”, spune Daniel, convins de faptul că unul dintre cele mai bune lucruri pe care un business le poate învăța de la clienții săi este adaptabilitatea, ideal ascultându-le sugestiile și încercând să le implementeze în măsura în care acestea pot asigura progresul.

Experiența românească după ani întregi pe alte meleaguri

Iar comunitatea se extinde și la nivelul business-urilor vecine, alături de clienții brutăriei. ”Ne susținem unii pe ceilalți, organizăm evenimente împreună, creștem împreună”, completează el.

Având în vedere faptul că a petrecut foarte mulți ani în alte țări și abia de curând a revenit în țară, am fost curioși să aflăm, acum din perspectiva de fondator de business, cum arată orașul potrivit pentru susținerea afacerilor locale și care le încurajează să se dezvolte.

”Din perspectiva unei brutării în care principalul ingredient este făina, ideal ar fi să putem produce pâine cu un grâu de calitate provenit din România. Mi-am dorit mult să fac o pâine tradițională românească, cu grâu românesc care să amintească de mirosul pământului, de aerul proaspăt de țară”, ne menționează Daniel.

Din punctul său de vedere ar fi necesar și un cadru legislativ, o lege a pâinii așa cum există în Franța și, de curând, și în Spania.

Un vis devenit realitate

”Ideal ar fi ca oamenii să cunoască ce înseamnă o pâine bună și aici și văd o oportunitate extraordinară pentru cei din industria HoReCa de a promova pâinea de calitate. Gastronomia are o componentă educativă, iar pâinea artizanală își merită locul ei în meniurile restaurantelor de top”, declară fondatorul Casa del Pan.

Pentru Daniel, deschiderea propriei brutării a fost un vis care a venit firesc, o nouă etapă în dezvoltarea sa profesională. Dar deschiderea Casa del Pan a venit la pachet cu o multitudine de lucruri de rezolvat, de chestiuni administrative pe care nu le cunoștea.

”Toate aceste lucruri vin cu temeri, însă dacă aș fi rămas blocat în ele, probabil nu aș fi deschis niciodată”, recunoaște Daniel.

Așadar, sfatul său pentru un viitor antreprenor este simplu: să o facă. Să deschidă în domeniul pe care-l știe cel mai bine, iar restul va veni de la sine.

”Să se aștepte la multă muncă, poate de 2-3 ori mai multă, să se aștepte la tot felul de provocări, dar și să aibă detașarea necesară pentru a se bucura de întreg procesul de creștere, pentru că există ceva frumos în construirea unui vis. Pentru mine brutăria înseamnă pasiune, pasiunea pentru pâine bună”, concluzionează Daniel.

---

”Afacerile Orașului” este un proiect realizat cu susținerea CEC Bank. CEC Bank este unul dintre susținătorii ecosistemului antreprenorial din România, prin pachetele oferite afacerilor tinere. Prin pachetul Start-Up Localnicii, CEC Bank oferă un pachet de servicii complete pentru startup-uri, cu zero costuri în primul an.

Pentru a putea urmari acest video te rugam sa accepti plasarea de cookie-uri de marketing. Accepta toate cookie-urile.