Potrivit reprezentanților platformei, cele mai accesate categorii au fost „Electronice și electrocasnice”, cu aproximativ 4 milioane de anunțuri, „Auto, moto și ambarcațiuni” (3,6 milioane de anunțuri), „Imobiliare” (1,1 milioane de anunțuri), „Modă și frumusețe” (1,9 milioane de anunțuri), „Casa și grădina” (1,3 milioane de anunțuri).

“În 2018, numărul interacțiunilor dintre vânzători și cumpărători a crescut cu 15% față de anul precedent, semn că românii sunt tot mai deschiși să cumpere produse noi sau la mâna a doua de la alte persoane, fie că vorbim despre autoturisme, cărucioare de copii, telefoane sau biciclete și alte accesorii pentru sport. Smartphone-urile rămân vedetele platformei, cu peste 1.5 milioane de telefoane vândute, dar am văzut un interes tot mai mare și pentru alte gadgeturi, precum laptopuri (peste 56.000 de produse declarate vândute) și boxe sau alte sisteme audio (peste 60.000 de produse vândute). Deschiderea românilor pentru tranzacții s-a văzut și în numărul de anunțuri active, care anul trecut a depășit pragul de 4 milioane și estimăm că va continua să crească în 2019.”, a declarat Paul Neagoe, Business Manager OLX România.

  • „Modă și frumusețe” (1,9 milioane de anunțuri)
  • „Auto, moto și ambarcațiuni” (3,6 milioane de anunțuri)
  • „Electronice și electrocasnice” (aproximativ 4 milioane de anunțuri)
  • „Imobiliare” (1,1 milioane de anunțuri)
  • „Casa și grădina” (1,3 milioane de anunțuri)

Electronicele, vedete pe OLX în 2018

Românii au pus în 2018 peste 3.9 milioane de anunțuri în categoria „Electronice și electrocasnice”, din care peste o treime și-au găsit un alt proprietar: de la telefoane, laptopuri sau camere foto și până la accesorii audio-video, mașini de cusut și aparate medicale.

Potrivit unei analize efectuate de OLX în noiembrie 2018 asupra comportamentelor de consum de pe platformă, peste 400.000 de români își scot anual la vânzare telefonul mobil. Așadar, nu este de mirare că, la final de 2018, telefoanele s-au aflat în topul produselor declarate vândute pe OLX, preferințele utilizatorilor oscilând între trei branduri: Samsung (cu peste 250.000 de telefoane vândute), iPhone (163.000 de telefoane) și Huawei (55.000 de telefoane).

Telefoanele sunt urmate de laptopuri (peste 56.000 de unități declarate vândute) și boxe sau alte sisteme audio (peste 60.000 de unități declarate vândute).

În categoria „Electronice și electrocasnice”, telefoanele s-au aflat din nou în topul produselor declarate vândute pe OLX, preferințele utilizatorilor oscilând între trei branduri:

  • Samsung (peste 250.000 de telefoane)
  • iPhone (163.000 de telefoane)
  • Huawei (55.000 de telefoane)

Autoturismele Volkswagen

Românii au achiziționat aproximativ 724.000 de produse din categoria „Auto, moto și ambarcațiuni” dintr-un total de peste 3.600.000 de anunțuri disponibile.

Autoturismele au fost cele mai apreciate în această categorie, cu peste 350.000 de unități declarate vândute: Volkswagen se situează pe primul loc (peste 70.000 de unități vândute), Opel îl ocupă pe cel de-al doilea (40.000 de unități vândute), iar BMW completează top trei, cu mai mult de 37.000 de autoturisme vândute.

Autoturismele au fost cele mai apreciate în această categorie, cu peste 350.000 de unități declarate vândute, în top 3 aflându-se:

  • Volkswagen (peste 70.000 de unități vândute)
  • Opel (40.000 de unități vândute)
  • BMW completează top trei (mai mult de 37.000 de autoturisme vândute)

Ce au cumpărat românii din Imobiliare, Modă și frumusețe și Casa și grădina

Categoria „Imobiliare” a înregistrat peste 390.000 de produse vândute, dintr-o ofertă generoasă de 1.162.000 de anunțuri listate. Topul proprietăților imobiliare comunicate drept vândute a inclus un număr de peste 97.000 de apartamente cu 2 camere, 62.000 de apartamente cu 2 camere de închiriat și 52.000 de apartamente cu 3 camere.

Categoria „Imobiliare” a înregistrat peste 390.000 de produse vândute, iar topul proprietăților imobiliare comunicate drept vândute a inclus:

  • Apartamente cu 2 camere (peste 97.000)
  • Apartamente cu 2 camere de închiriat (62.000)
  • Apartamente cu 3 camere (52.000)

Din categoria „Modă și frumusețe” consumatorii și-au procurat aproximativ 312.000 de produse, cele mai căutate fiind ceasurile (peste 38.000 de modele declarate vândute), pantofii sport pentru bărbați (37.000 de modele) și rochiile (peste 22.000).

„Casa și grădina” este, de asemenea, o categorie ce se numără printre preferințele românilor, utilizatorii anunțând achiziția a peste 300.000 de produse, dintre care mobila, decorațiunile și sculele electrice ocupând primele locuri.

Astfel, au fost vândute peste 53.000 de produse pentru living, 40.000 de produse pentru dormitor și circa 41.000 de scule electrice.