Reușita unui business nu ține doar de factorii externi, cum ar fi finanțarea ori clienții. Dezvoltarea sau eșecul unei afaceri ține foarte mult și de mentalitatea antreprenorului din spatele ei, și, deși ne este greu să acceptăm, vina pentru nereușita unui business poate fi în totalitate a noastră.

Cel mult 20% dintre noile afaceri reușesc să treacă în cel de-a doilea an de existență. Pe lângă faptul că nu avem suficient de mulți bani pentru a-l susține financiar, ori nu am găsit piața sau omenii potriviți alături de care să lucrăm, există și alte probleme care pot să distrugă o afacere, probleme ce pornesc din modul în care gândim lucrurile și strategia de business. Am identificat cinci mentalități, moduri de a gândi dezvoltarea unui business, care pot să distrugă o afacere în decurs de un an.

”Produsul sau serviciul trebuie să fie perfecte înainte de lansare”

Vrem să impresionăm clienții, dar și concurența, prin produsele sau serviciile la care lucrăm. Este un lucru normal, toți vrem să arătăm și să oferim ce este mai bun. Mai ales atunci când sperăm ca rezultatul să fie o coadă de oameni care-și țin portofelele deschise pentru a ne oferi toți banii de care dispun.

Însă, în încercarea continuă de a pune la vânzare un produs perfect, este posibil ca lansarea să fie amânată mereu, nefiind niciodată pe deplin mulțumiți de rezultat. Iar aceasta este una dintre cele cinci mentalități care ți-ar putea distruge afacerea într-un an.

După cum spunea chiar Eric Ries, autorul The Lean Startup, ”în timp ce construiești un MVP, gândește-te doar la o regulă simplă: elimină orice element, proces sau efort care nu contribuie direct la rezultatul pe care-l dorești”.

Trebuie să fii dispus să schimbi produsul și să-l dezvolți în funcție de feedback-ul pe care-l primești din piață.

”Vând un produs sau serviciu, nu un rezultat”

În momentul în care dezvolți un produs sau un serviciu foarte bun, sau pe care tu îl consideri așa, este extrem de simplu să te gândești că acesta se va vinde singur.

Realitatea este că oamenii nu cumpără produse sau servicii. Cumpără soluția, rezultatul sau visul pe care produsul sau serviciul tău îl oferă. Iar pentru a vinde așa ceva, ai nevoie de marketing, de promovare.

Găsești cei mai buni specialiști în marketing și banding pe BizTool.ro, platforma care face legătura între experți și antreprenorii de la noi.

”Trebuie să știu totul despre ce se întâmplă în afacerea mea”

Mulți antreprenori aflați la prima aventură în business simt nevoia să controleze absolut orice detaliu al afacerii lor. Câteodată este nevoie – când ai oameni în echipă care nu-și îndeplinesc obiectivele pe care și le-au asumat.

Însă, dacă vrei să construiești o afacere pe termen lung, nu vei avea cum să controlezi fiecare aspect al dezvoltării sale în orice secundă. De aceea, e nevoie să angajezi oameni în care să ai încredere.

”Nu mă simt bine să ies din zona de confort”

Dacă vei lansa și conduce o afacere e musai să ieși din zona de confort. Va trebui să vorbești în fața unei audiențe, să știi să-ți vinzi produsul sau serviciul, să inspiri lumea din jur, să-i convingi să te urmeze sau să-ți devină clienți.

Iar dacă trăiești într-o teamă permanentă de interacțiune, sunt șanse să ajungi să-ți îngropi afacerea în cel mult un an. E nevoie să ieși din zona de confort și să-ți prezinți business-ul.

”Eu doar le spun oamenilor ce să facă”

Da, tu ești șeful. Însă nu pica în cealaltă extremă (de la a controla absolut totul), ocupându-te doar cu datul ordinelor.

Pentru ca afacerea ta să se dezvolte, ar fi cazul să-ți dorești ca echipa ta să se dedice proiectelor la care lucrezi și să le oferi libertatea de a aface acest lucru fără a le da mereu ordine, ci încurajându-i să se dezvolte la rândul lor alături de tine și de business.