București, Brașov, Constanța, Timișoara, Cluj și Iași sunt orașele de unde vin cele mai multe cereri de personal din partea rețelelor din retailul alimentar

”Bucureștiul și cele cinci mari orașe, definite ca Tier 1, au o concentrare mai mare de puncte de vânzare din canalul modern trade. Pentru job-urile ESSA ce necesită candidați calificați și necalificați, cea mai mare competiție o avem din partea platformelor logistice, prezente în aceste orașe. Sunt multe cereri de personal, dar puțini cei care au disponibilitatea să le acceseze”, declară Eugen Saulea, fondatorul ESSA Group, un business de 15 milioane de euro anul trecut.

În contextul în care astăzi, la nivelul general al pieței, se vorbește de un deficit de personal, antreprenorul spune că, inițial, a luat în calcul varianta personalului din țări care nu fac parte din Uniunea Europeană (non-UE), cu focus pe Sri Lanka, considerând-o ”soluția ideală”.

ESSA Group a interacționat prima oară cu forța de muncă non-UE în 2019, dar a renunțat odată cu venirea crizei. Ulterior, a reactivat interesul pentru această idee prin intermediul unor consultanți specializați, reactualizând costurile de aducere în țară pentru personalul cu potențial.

”Pornind de la obligativitatea respectării unui cuantum salarial și a unor condiții de aducere în țară - masă, cazare, taxe guvernamentale, bilete de avion, permise de ședere, etc - costul final este cu 32,8% mai mare decât în cazul recrutării și delegării de personal autohton. În plus, există și un termen mare de așteptare de la plasarea cererii și până când aceștia vor veni fizic la muncă în România, respectiv de patru până la șase luni”, mai declară Eugen Saulea.

Drept urmare, varianta recrutării de angajați autohtoni rămâne cea mai bună, chiar dacă în prezent sunt mai multe locuri de muncă decât candidați pentru acele locuri. Recent, ESSA Group a avut, la nivelul unei rețele de supermarket, un necesar de peste 300 de persoane, job-ul de casier fiind preponderent.

Compania a indentificat două motive principale pentru care apar aceste comenzi masive de personal. Primul și cel mai important este cel al migrării propriilor angajați către alte rețele de profil. Plecările au la bază aspecte precum cele legate de salarizare, programul de lucru sau structura de management.

Al doilea motiv este cel legat de sezonalitate și de licitațiile pentru servicii noi. În această categorie este dominant job-ul de lucrător polivalent (64%), urmat de lucrătorul comercial (21,9%) și de casieri (3,63%).

”Fenomenul de migrare a propriilor angajați ai marilor rețele către alte companii de profil este unul de o mare amploare în anul 2021. Avem două trimestre din acest an cu creșteri alarmante de la o lună la alta și estimăm că apogeul acestei crize de personal va fi în trimestrul al patrulea, perioadă în care toți furnizorii își doresc vânzări maxime”, explică Eugen Saulea.

Cel mai important factor decizional pentru candidați rămâne salariul, la care se adaugă bonusurile și alte stimulente. Potrivit ESSA Group, cel mai mic salariu în acest domeniu este salariul minim pe economie, pentru un post necalificat, respectiv 1.700 de lei net. La polul opus, salariile mai mari depășesc 2.800 de lei net și cumulează prestări de servicii conexe sau sporuri de weekend.