Vlad Andriescu
Părea că cerul s-a deschis și pentru muritori. Jeff Bezos, Elon Musk sau Richard Branson, ca niște caricaturi din Simpsons, ne promiteau cerul. Dar dincolo de momentul înălțător, analizând un pic mai în detaliu, avem de-a face, fără să îmi piară neapărat entuziasmul, cu cel mai mare test pentru product market fit pe care-l vedem. Ne uităm cum acești antreprenori testează piața pentru ceea ce înseamnă un infinit de modele de business.
Marte nu e un loc unde să-ți crești copii, putem auzi în versurile piesei Rocket Man de la Elton John. E adevărat. Marte e departe de a fi un loc unde omul să poată să trăiască în momentul de față. Dar măcar cercetarea de pe Marte are un sens, încercăm să vedem dacă există viață pe o planetă ce seamănă cât de cât cu a noastră. Cercetările privind exoplanetele sunt entuziasmante, pentru că știm că în alte Sisteme Solare trebuie să existe planete ce seamănă cu Terra, ce au aceleași caracteristici propice vieții.
Cu toate acestea, cursa spațială a miliardarilor nu e altceva pentru mine decât un mare test de product market fit. Are sens modelul lor de business? Ce pot dezvolta pe mai departe? Așa cum am privit cu entuziasm ascensiunea Amazon în comerțul online sau ascensiunea Facebook în spațiul rețelelor sociale, convinși că e spre binele nostru, așa ne uităm acum la spațiu. Și da, fără să fim retrograzi, sunt lucruri bune în modelul Amazon și în cel Facebook. Dar sunt și lucruri rele. Am câștigat confort, dar am pierdut un pic din mintea noastră. Așa și cu spațiul. Vom avea mici câștiguri, dar Bezos, Musk și alții vor câștiga și mai mult în timp ce nu vor plăti prea multe taxe.
Richard Branson, proprietarul companiei Virgin Galactic, spunea că „Eu cred că zborurile spațiale vor deveni profitabile, dar nu acesta este scopul. Dacă aș fi vret să fac bani aș fi investit în sectoare mult mai sigure. Cred că încrederea în cursa spațială servește unui scop înalt”.
Da, da, da. Am mai auzit din astea. E drept că spațiul e un startup cu foarte multe riscuri, dar și cu un infinit de modele de business. Pentru că nu va fi accesibil decât unui număr extrem de mic de oameni de afaceri care vor dezvolta un infinit de modele de business. Turismul spațial e doar unul. Ne-am uitat entuziasmați cum niște miliardari cu pălării de cowboy au plecat nici măcar în spațiu. Au plecat mai sus de stratosferă și s-au uitat din cer la Pământ.
Ca în comedia „Astă seară dansăm în familie” cu Dem Rădulescu, Branson și Bezos ne-au spus „Îmi place dacă e peisage. Dacă nu e peisage ... da-n general e peisage”.
Iar noi ne-am uitat unii la alții și ne-am zis „Nu ai vrea să sacrificăm niște mici?”.
Poate nu mai am mintea copilului de altădată, entuziasmat de orice ținea de spațiu. Dar atunci când NASA s-a bazat pe companii private pentru a trimite module în spațiu am fost chiar entuziasmat. Pentru că era vorba de a reclădi un program spațial de cercetare și a descoperi noi universuri. Dar câțiva miliardari care se uită de sus la Pământ mă lasă rece. Așa cum e și stratosfera.
Nu voi vorbi și de riscurile asociate. De curând în Statele Unite a pornit o investigație la Blue Origin, compania lui Jeff Bezos, acuzată că a încălcat câteva protocoale de siguranță pentru a câștiga un avantaj în cursa aceasta de cucerire a „peisagelor” spațiale. Evident că există riscuri și sper ca lucrurile să fie tratate cu atenție.
Dar ceea ce vedem acum e, așa cum ziceam, un test pentru descoperirea unui product market fit. Un smoke test, cum ar zice specialiștii de produs din startup-uri. Vom descoperi peste câțiva ani că scopul a fost de fapt un business de turism spațial, de sateliți, că vor fi contracte militare sau că vom duce servere în spațiu.
Lumea va fi una mai bogată pentru un număr foarte mic de persoane, iar majoritatea nu vor vedea cum arată Pământul de sus. Vom privi cum se vor naște modele de business spațiale pe care nu ni le imaginăm acum, iar totul nu va fi fost decât un test, nu un vis.
Vom hrăni în continuare ego-uri mari de antreprenori pentru care Pământul nu a mai fost destul.
Iar noi? Noi vom zice așa cum zicea Dem Rădulescu în filmul mai sus menționat...
„Maestre, 6 mici, o halbă și un țap. Vine!”.
