Legea privind schimbul de date între sisteme informatice și crearea platformei naționale de interoperabilitate are la bază principiul “o singură dată“ (once-only), conform căruia, pentru a beneficia de un serviciu public, persoanele fizice nu mai trebuie să prezinte instituțiilor și autorităților acte de stare civilă, documente care privesc bunurile pe care le dețin în proprietate sau date privind situația lor fiscală existente la ANAF.

Aceste facilități se vor aplica și persoanelor juridice, care nu vor mai mai fi nevoite să pună la dispoziția instituțiilor publice copii ale certificatului de înmatriculare sau ale certificatelor constatatoare, la fiecare interacțiune cu acestea.

Prin platforma de interoperabilitate toate informațiile necesare vor putea fi accesate în timp real de către funcționarii publici, care vor verifica doar identitatea solicitantului, fără a-i mai pretinde prezentarea altor documente justificative sau constatatoare.

Situația va fi similară și în cazul serviciilor publice accesate exclusiv online, cetățeanul având acces la toate datele deținute de instituțiile publice, care privesc persoana sau bunurile sale.

De la momentul implementării platformei de interoperabilitate, toate instituțiile care dețin registre de bază, precum și autoritățile publice locale, vor avea un an și jumătate la dispoziție pentru a se integra cu platforma. Legea prevede și sancțiuni pentru nerespectarea termenelor impuse.

Textul de lege poate fi consultat aici.

Legea Interoperabilității a fost votată în plenul Camerei Deputaților de 274 deputați din cei 278 prezenți.

Legea promite eficientizarea interacţiunii dintre instituţii şi autorităţi, eliminarea birocraţiei, diminuarea timpului alocat obţinerii documentelor, dar și creşterea transparenţei actului administrativ.

Simplificarea interacțiunii cu instituțiile și autoritățile publice va avea și un impact economic major, implementarea în integralitate a legii generând o creștere a PIB-ului cu 0,5% - 0,8% și economii de milioane de euro anual pentru bugetul de stat.