Piața mâncării on-demand e una foarte activă și are foarte multe nișe. De la aplicații precum Foodpanda sau Hipmenu, care listează restrurante și livrează, până la unele precum Munchery, DoorDash sau, în România, Homefresh, care-ți livrează acasă o cutie cu ingrediente și tu te ocupi de plăcerea gătitului. Toți vor să schimbe modul în care mâncăm, mai ales că suntem din ce în ce mai ocupați și avem din ce în ce mai puțin timp.

Dar pentru Munchery nici 125 de milioane de dolari nu au fost suficienți. Potrivit "Techcrunch", Munchery a decis să-și încheie operațiunile, după ce nu au reușit să mențină creșterea și să reziste pe piață. Munchery a fost fondat în 2010 și a reușit să primească 125 de milioane de dolari investiție, ajungând la o evaluare de 300 de milioane de dolari.

Munchery a evoluat de când a fost lansat până astăzi. Inițial vindeau cutii de mâncare ce puteau fi preîncălzite, iar în 2015 a început să livreze cutii cu ingrediente. Apoi au lansat un abonament de 9 dolari pe lună și inclusiv un magazin fizic în San Francisco.

Dar Munchery nu a reușit să crească așa cum trebuie. Anul trecut au anunțat închiderea birourilor din New York și Seattle. Un motiv era gradul mic de productivitate. Munchery arunca aproape 16% din mâncarea preparată.

Dar Munchery nu e prima companie din zona de food on-demand care nu reușește să răzbândească. Sprig, Maple, Spoonrocket sau Ola sunt cazuri celebre de startup-uri care nu au reușit să fiarbă piața la nivelul potrivit și ... s-au ars. Nici Doughbies, un serviciu american ce livra biscuiți nu a reușit să stea în picioare.

Cel mai mare succes de pe această piață este DoorDash, care a primit ultima oară 250 de milioane de dolari, la o evaluare de 4 miliarde de dolari.

Foto - Deposit Photos