Potrivit Bloomberg, suedezii de la H&M l-au angajat pe Wylie ca și consultant pentru a-i ajuta să înțeleagă mai bine partea de analiză de date și inteligență artificială pentru a le putea ”croi” clienților oferte personalizate.

În calitate de consultant, rolul lui Wylie va fi de a ajuta H&M să obţină informaţii mai multe despre clienţi, produse şi pieţe, precum şi să ajute la menţinerea utilizării inteligenţei artificiale într-un mod ”sustenabil şi etic”.

Christopher Wylie a fost prezent în luna noiembrie la București, în cadrul conferinței How to Web. Acesta a vorbit despre modul în care tehnologia influențează alegerile utilizatorilor de internet dar și democrațiile la nivel global. Puteți citi pe larg despre discursul lui Wylie pe scena conferinței din București aici.

Foto: Bloomberg