Infinite Review a pornit anul trecut, ca o idee nebună prin care am decis să prezentăm oamenilor produsele la care nu am apucat să le testăm în detaliu. Avem un background de jurnalism tech, așa că am rămas cu pasiunea de a face review-uri pentru gadgeturi. În 2018 am strâns timp de 12 ore aproximativ 50 de produse, am oferit produse comunității care ne-a urmărit și am făcut o transmisiune nebună, fără multe reguli, în care am încurajat discuțiile libere.

În 2019 continuăm. Mai mare, mai organizat și cu alte gadgeturi. Notează ziua și orele. Infinite Review, 15 decembrie, ora 9.00 dimineața. Durează până la 21.00 și va fi live pe Facebook și YouTube.

Urmărește Infinite Review pe pagina de Facebook start-up.ro. O găsești aici.

Cum se va desfășura? Jurnaliștii start-up.ro vor avea în față gadgeturi de la peste 20 de producători. Am început deja să contactăm producătorii de gadgeturi pentru a avea dispozitivele la timp pentru cel mai mare unboxing live. Vom avea telefoane mobile, laptopuri, mauși, becuri inteligente, dispozitive pentru casă și tot felul de alte accesorii.

Giveaway la Infinite Review

În plus, pe lângă faptul că vom face unboxing timp de 12 ore și vom discuta despre toate subiectele posibile, vom oferi și câteva produse ca giveaway pentru cei care vor fi online și ne vor urmări în anumite momente. Nu vom anunța public momentul giveaway-ului, ci le vom face în timpul transmisiunii, cu cei care sunt alături de noi.

Vom anunța premiile puse la dispoziția comunității start-up.ro într-un articol ulterior pe site. Stai alături de noi.

Poți urmări Infinite Review live și pe YouTube. Poți da Subscribe canalului start-up.ro aici.

Jurnaliști din presa de tehnologie

Și pentru a face și mai interactivă experiența, vom avea alături de noi pentru câteva momente speciale și alți jurnaliști tech din România, de la publicații precum go4it.ro, Adevărul, playtech.ro sau Connect. Ei vă vor împărtăși din experiențele lor, vor face topuri, vă vor recomanda gadgeturi și vă vor răspunde la orice întrebare aveți.

Topurile anului

Odată cu Infinite Review 2019 vom vorbi și despre topurile noastre personale pentru acest an și vă vom împărtăși în direct cum ni s-a părut anul acesta în tehnologie.

  • Cele mai bune dispozitive de fitness de anul acesta
  • Laptopuri de gaming pe care să le folosești
  • Cele mai bune telefoane mobile
  • Mai merită să folosești tablete și care sunt cele mai bune
  • Ce laptop să folosești la birou sau la facultate
  • Cum să-ți utilezi casa într-un mod smart

Fii alături de noi pe 15 decembrie de la ora 9. Intră pe Facebook și apasă butonul de Notificări pentru video-uri sau urmărește-ne pe YouTube. Și până la urmă, poți să ne lași în fundal doar să ne auzi și țipăm noi când vine cazul ca să știi că suntem pregătiți pentru un giveaway sau avem un invitat.

Ba chiar puteți să și dormiți în timp ce vă uitați la noi, promitem să țipăm în microfoane ca să vă avertizăm că urmează ceva important.

Infinite Review 2019 este cel mai lung unboxing live din România. Stați alături de noi pentru a afla noi detalii! Ai întrebări despre tehnolgie? Pune-le mai jos și răspundem în direct.