Evenimentul consolidează integrarea celor două programe, RICAP și SprintPoint, dezvoltând, astfel o dimensiune națională. Ambele programe au valori asemănătoare, mentori, investitori, precum și o viziune comună. Îmbinând cunoștințele și resursele, rețelele extinse de mentori și investitori, cele două echipe sunt în măsură să susțină mai bine inițiativele locale de tehnologie. Cele două acceleratoare au rulat programe care, în decurs de 3 ani, au însumat peste 80 de startup-uri inovative.

Pornind de la experiența de lucru atât cu startup-urile, cât și cu investitorii, și cunoscând nevoile fiecăruia, conceptul propune un mod informal de interacțiune între ei, cu mai puțină presiune și mai mult continut decât sistemul de pitching clasic. Astfel, dorința este de a crea relații de lungă durată și un dialog informal și profund care să genereze mai rapid deal-uri și investiții.

Evenimentul se află deja la a doua ediție, fiind pilotat în Cluj, ajungând la un format validat, care a fost prezentat în București, pe 24 aprilie, și primit cu entuziasm, mai ales de către investitori, care preferă acest mod personalizat de interacțiune.

Cele patru echipe care au prezentat propunerea de investiții în cadrul evenimentului sunt:

Buyer Brain este o companie de consumer insights care revoluționează piața de market research si pe cea de customer experience management, folosind instrumente și principii din neuroștiințe. Soluțiile dezvoltate implică atât componente online, cât și servicii de research folosind echipamente neuro. Compania are deja clienți în Europa și Asia, care au făcut research pe clustere de câte 100.000 consumeri, preconizând venituri anul acesta de peste 100.000 Euro.

Blugento este un Platform-as-a-Service care oferă userilor posibilitatea de a lansa un magazin online în mai puțin de o săptămână, oferindu-le un magazin performant, bogat în funcții, cu un design custom foarte atractiv și costuri de administrare reduse. Compania are deja 100 de clienți doar în ultimul an, și urmărește venituri de peste 400.000 Euro în acest an, iar pe termen mediu are ambiții în afara granțelor României.

FastOrder este o aplicație dedicată industriei HoReCa, cu scopul de a eficientiza procesul de interacțiune cu clienții și a furniza Advanced Analytics și instrumente avansate de marketing pentru industria HoReCa și verticalele conexe. Compania este prezentă în peste 100 de restaurante din țară, având 20.000 de useri, precum și clienți și parteneriate în piețe internaționale, cum ar fi New York, Dubai, Spania, estimând venituri de aproximativ 150.000 – 200.000 Euro pentru acest an. Compania se pregătește să accelereze penetrarea pe piețele internaționale.

3D go create este un sistem ERP dedicat furnizorilor de servicii de imprimare 3D, ajutandu-i să-și eficientizeze operarea si resursele. Compania a terminat testele cu un grup de furnizori de imprimante 3D și se pregătește să lanseze produsul pe piața în trimestrul 3 la cel mai mare eveniment European dedicat printing 3D.

Ținând cont de nevoia pentru acest nou format, complementar cu serviciile și expunerea din cadrul programelor de accelerare, cât și de entuziasmul cu care a fost primit evenimentul, atât de startup-uri, cât și de investitorii din Cluj și București, acesta va fi organizat trimestrial. Selecția startup-urilor se va face în funcție de tracțiunea pe care acestea o arată și cât de aproape se află cu produsul de piață. Evenimentul se înscrie în trendul evenimentelor informale, ”laid-back”, efervescente în alte centre de inovare, completând prezentările din Demo Days care au loc la finalul programelor de accelerare, planificate pentru toamnă 2017.