Coherent Solutions România, centrul local de cercetare și dezvoltare al Coherent Solutions, companie specializată în dezvoltarea de produse software și servicii de consultanță, cu o cifră de afaceri de aproape 100 milioane dolari, își extinde obiectivele de recrutare și intenționează să ajungă la o echipă de peste 40 de profesioniști pana la sfârșitul anului.

”Când am deschis biroul în această primăvară, ne-am propus să ajungem la o echipă de 30 de profesioniști. Lucrul uimitor care s-a întâmplat în aceste cinci luni este că suntem deja foarte aproape de atingerea acestui obiectiv și am decis să accelerăm creșterea. Așa s-a născut Săptămâna Recrutării și aduce o primă ofertă de acest gen pe piața IT din România: cel mai rapid proces de recrutare - în doar o săptămână un candidat poate trece prin interviu, obține oferta, și, dacă o și semnează, obține un salariu bonus în pachetul de angajare. De asemenea, pregătim un program de stagii de practică cel puțin la fel de interesant pentru care vom reveni în curând cu noutăți”, spune Alina Șandru, General Manager Coherent Solutions România.

Joburi în IT - Săptămâna Recrutării

Săptămâna Recrutării va avea loc în perioada 11-15 octombrie, iar în cadrul acesteia compania intenționează să angajeze 20 de ingineri IT.

Candidații pot afla mai multe despre proces și pot aplica aici. Cele peste 20 de joburi în IT sunt concentrate pe tehnologiile .NET, Java și Mobile.

”Planurile noastre pentru România sunt foarte ambițioase și suntem foarte încântați să vedem cât de mult a crescut echipa în doar jumătate de an. Pentru restul acestui an, ne propunem să continuăm investițiile în dezvoltarea echipei locale, dar și în extinderea noastră și mai mult în Europa, prin deschiderea a două noi birouri: în Moldova și Polonia”, afirmă Igor Epshteyn, președinte și director executiv Coherent Solutions.

Joburi în IT - posturi libere în cadrul Coherent Solutions

La nivel global, Coherent Solutions are o echipă de peste 1.800 de angajați, experți în dezvoltarea de produse și soluții personalizate, precum aplicații web și mobile, DevOps și servicii de date și tehnologii emergente, cum ar fi blockchain și IoT - cu peste 1000 de proiecte finalizate în ultimii 25 de ani.

Recrutarea pentru pozițiile din București este în derulare, cei interesați pot găsi mai multe detalii accesând pagina de cariere de pe site-ul companiei https://coherentsolutions.ro/vacancies/.