11038575_10206421009621786_139304482962997603_n

Ștefan a terminat Facultatea de Hidrotehnică de la Universitatea de Construcții din București în 2007, iar în 2008 s-a angajat prima oară ca șef de șantier. Nu i-a plăcut că trebuia să-și pună semnătura pe niște lucruri dubioase, așa că a plecat de acolo. A venit criza, nu a mai găsit nimic în construcții, așa că a devenit magazionier la Wella. A stat acolo trei ani și șapte luni până când a căzut.

De patru luni face Uber. Voia ceva care să-i ofere un venit și care să nu depindă atât de mult de limitările statului român. O persoană cu dizabilități nu poate lucra mai mult de 4 ore pe zi fără să-și piardă beneficiile. La Uber are mai multă libertate. Acesta este Ștefan Macovschi.

Pe 15 iulie lucram cu taică-miu la etajul 5, la niște reparații pe balcon și am picat. Am căzut ghemuit pe spate în grădină și mi-am lovit coloana

De la etajul 5

Ștefan a ajuns în scaunul cu rotile în vara lui 2013, după un accident petrecut acasă, în Drumul Taberei. „Pe 15 iulie lucram cu taică-miu la etajul 5, la niște reparații pe balcon și am picat. Am căzut ghemuit pe spate în grădină și mi-am lovit coloana. A fost o leziune totală, spuneau medicii. Eu cred că e parțială, pentru că am început să simt în talpă și în picioare. Dar asta abia după 3 ani de zile“, povestește Ștefan, în timp ce e la volanul mașinii sale. Până astăzi își amintește clipele în care era în aer. Știe că multă lume uită acele clipe, dar el le are întipărite în memorie.

A ajuns la Spitalul Municipal, după care a fost mutat la Bagdasar Arsenie unde a început recuperarea. „Am făcut 18 luni de recuperare pentru că în intervalul ăsta ai șanse să te recuperezi. Eram ca la armată. Stăteam un weekend acasă, după care două săptămâni mă mutam la spital“, povestește Ștefan.

Am făcut 18 luni de gimnastică de recuperare pentru că în intervalul ăsta ai șanse să obții rezultate. Eram ca la armată

Așa i-au fost lunile acelea. Inițial era dărâmat, atât fizic, cât și psihic, dar a trecut încet, încet peste. Spune că atunci când pici, pici și moral. Era un tip activ înainte de accident. Făcuse toți munții din România și visa să ajungă pe Mont Blanc. Brusc, s-a văzut la pat. Spune că i-a luat o lună jumătate să-și revină, iar unul dintre oamenii care au contribuit la acest lucru a fost kinetoterapeuta sa - Anca Mihăescu de la Bagdasar Arsenie. „Era o tipă foarte dură. La ea nu conta că ai probleme. Ea știa deja că ai o problemă, dar în momentul când munceai, era ca antrenorii din filmele americane. Lăsai vrăjeala și vorbeai după. În două zile m-a făcut să râd, iar apoi veneau toate asistentele de la recuperare la mine să vadă ce mai zic, să glumească. Toate erau surprinse că vorbesc, pentru că fusesem tăcut și trist“, își amintește Macovschi.

Recuperarea i-a servit și pentru a-și filtra prietenii. Spune că a rămas cu 3-4 persoane apropiate. „Am fost surprins să văd oameni pe care-i consideram doar amici vizitându-mă weekend de weekend. E vorba de Andrei Breazu (Promobicicleta) și prietena sa“, spune Ștefan. S-a despărțit de iubita sa și așteaptă să ajungă în Suedia pentru a găsi pe cineva.

Soluția Suedia

Suedia a venit ca o soluție în timpul recuperării. Pentru că atunci când a reușit să treacă peste lovitura morală a încercat să găsească o soluție mai bună pentru el.

„M-am apucat să învăț suedeza. Ei au condiții pentru persoanele cu dizabilități. Am făcut un curs de tehnician masor și vreau să fac asta acolo“, a spus Macovschi.IMG0157A

Spune că s-a săturat de bordurile românești, de locurile de parcare ocupate de nesimțiți, iar acolo oamenii cu dizabilități sunt priviți normal. Deși în București există 37.000 de persoane înregistrate ca având nevoie de scaun rulant, pe stradă nu vezi foarte mulți. Majoritatea preferă să stea în casă, mai ales că mijloacele de transport nu le sunt prietenoase.

„Nu văd niciun motiv logic să rămân în țara asta. De ce? Ca să-mi bat joc de mine? Aici ești ca o maimuță pe roți. Acolo aș vrea să fac reflexoterapie, masaj, ce am învățat aici. Aș face asta 4-6 ore pe zi și aș combina cu Uber. M-ar interesa în primul rând cum mă simt, nu ca să rămân cu bani după muncă“, spune Ștefan. În plus, spune, acolo poți să-ți găsești o jumătate, lucru ce-i provoacă și amuzament. „Oricum sunt deja o jumătate“. Are puterea să glumească despre dizabilitatea sa. „Poți să găsești o persoană sănătoasă acolo, oamenii sunt priviți altfel. În plus, statul îți oferă asistență, un căruț fabricat din carbon care costă 6.500 de euro și alte beneficii“, mărturisește Ștefan.

Cum a ajuns șofer la Uber

Pe când făcea cursurile de maseur, profesorul i-a zis de Uber, unde era deja șofer. S-a gândit bine și s-a înscris ca șofer partener. S-a înscris cu ONG-ul pe care l-a deschis pentru a ajuta persoane cu dizabilități - SOS 4 Life. Din banii de la Uber, 10% se duc către asociație.

Are un Citroen C4 Picasso pe care l-a cumpărat tatăl său din Franța cu 4.900 de euro și l-a modificat la Fundația Motivation cu 1.100 de lei. Are o tijă care funcționează ca accelerație și frână, o manșă ca la avion, cum îi place să spună.

Dacă stai în casă nu realizezi nimic. Cu Uber ai o gură de oxigen, ies bani. Șoferii sunt din toate păturile sociale, dar mai ales din partea de mijloc, pentru că mulți fac part time și vor să-și aducă un venit în plus

„Dacă stai în casă nu realizezi nimic. Cu Uber ai o gură de oxigen, ies bani. Șoferii sunt din toate păturile sociale, dar mai ales din partea de mijloc, pentru că mulți fac part time și vor să-și aducă un venit în plus. Spre deosebire de taxi, fiecare șofer Uber își apreciază mașina, are grijă de ea. În plus, cash-ul dispare din toată lumea. La taxi dacă nu ai lăsat bacșis se uită strâmb, dacă l-ai chemat într-o zonă îndepărtată nu vine, dacă îl duci pe cursă mică strâmbă. Aici, dacă te duci să iei un client la 4 kilometri și faci 2 kilometri nu e problemă, nu trebuie să reproșezi nimic clientului“, povestește Macovschi.

Vine din Săftica la București și lucrează de dimineață până spre seară, când se duce înapoi acasă. Spune despre clienți că sunt foarte înțelegători. Uneori, doar la aeroport mai are probleme pentru că nu poate să se dea jos să ajute pasagerii cu bagajele.

SOS 4 Life

Ștefan e realist. Dar și-a deschis asociația pentru a-i ajuta pe cei ca el. A descoperit rapid că e tare greu să faci strângere de fonduri în România. Din 2% a strâns 1.000 de lei, dar încă așteaptă banii de la ANAF. Momentan ajută 13 familii cum poate și e mulțumit de asta. A reușit să creeze o colaborare cu două organizații din Italia - AUCI Italia și Il Cuore di Christiano.

„Un medic a avut inițiativa asta din Italia. E un român, ortoped. Îl cheamă Massimo Liberatori, dar înainte avea nume de român, Alin Roman. Nu se opera însă nimeni la el pentru că avea nume de român. A făcut un parteneriat Italia-România și omul a făcut 130 de proteze scumpe pentru români - îi iau de aici, are un parteneriat cu Blue Air și le face proteze totul gratuit. Tipul m-a ajutat să-mi iau un scaun rulant activ, de 7 kilograme. Cel standard, ortopedic, are 14-25 de kilograme și nu poți să-l pui în mașină“, spune Ștefan.

11200590_839565322793200_9169216008205543644_n

Ar vrea să-mi povestească despre toți cei pe care-i ajută, dar îmi spune doar de câțiva: un bărbat cu amputație pe care-l va ajuta cu sprijinul Uber, un alt bărbat care a căzut de la 200 de metri cu parapanta și are nevoie de 89.000 de euro pentru o operație complicată, un bărbat tetraplegic care lucra în construcții și a căzut de la înălțime sau o femeie din Constanța care are boala oaselor de sticlă. Povestește natural, cu putere. După atât timp știe că singurul lucru pe care-l poți face e să-i ajuți.

Cursa cu Ștefan se încheie. E deja aproape 10 dimineața, trebuie să iasă pe traseu. Își deschide aplicația ca să vadă ce comenzi poate avea în zonă. Bucureștiul e plin de comenzi. Harta arată 2x, 1,4x, tarifele dinamice ale Uber. Macovschi pornește mașina, bagă în viteză și trage de manșă pentru a accelera. O nouă zi în România până când va găsi drumul spre Suedia, acolo unde speră ca bordurile să nu-i mai fie dușmani.