Potrivit noii legislații, toate aplicaţiile de transport alternativ trebuie să obțină avizul tehnic de la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale până la data de 1 noiembrie 2019, pentru a putea continua să-și desfășoare activitatea în România.

Poți să descarci aplicația Clever dacă dai click pe acest link.

Totodată, șoferii trebuie să obțină o autorizaţie pentru transportul alternativ de la agenţia teritorială a Autorităţii Rutiere Române din judeţul sau municipiul de care aparțin și să se asigure că îndeplinesc o serie de condiții prevăzute de lege.

„Primirea avizului tehnic definitiv este un pas important. Astfel, ne putem concentra în perioada următoare pe sprijinirea companiilor și șoferilor de transport alternativ care trebuie să parcurgă, la rândul lor, procesul de autorizare. Înrolarea șoferilor de transport alternativ este deja în curs de desfășurare, totul ca, de la 1 noiembrie, pasagerii să continue să beneficieze de serviciile noastre de mobilitate urbană ca și până acum”, a spus Anca Gherle, Public Affairs Manager în cadrul Clever.

”Începând de azi, așteptăm toate companiile de transport și șoferii parteneri care îndeplinesc condițiile de funcționare să prezinte documentele și să semneze contractele de afiliere pe platforma Clever”, a mai spus Anca Gherle. În același timp, companiile și șoferii care nu au parcurs încă procesul de autorizare pot beneficia în următoarea perioadă de sprijin din partea Clever în vederea constituirii dosarului și obținerii autorizației, precum și în vederea eliberării ecusonului pentru Transport Alternativ pentru platforma Clever.

Clever are în prezent peste 30.000 de șoferi înregistrați, atât pentru serviciile de taxi, cât și pentru cele de transport alternativ.

Foto - Shutterstock.com