Strategia reflectă perspectiva unică de business a Lenovo asupra modului de dezvoltare de soluții cu funcții inteligente care transformă mediul de business și îmbunătățesc experiența utilizatorilor.

Transformarea Inteligentă va reinventa și restructura sisteme întregi de producție, management și guvernare la nivel global. Această strategie este condusă de tehnologii emergente, inclusiv de inteligență artificială, realitate augmentată, Internet of Things, blockchain și conexiune 5G. Lenovo excelează în aceste tehnologii cu baza în cloud, distribuite prin infrastructură, inclusiv rețele, și redate de dispozitive.

Anunțurile de astăzi răspund apetitului pentru noi dispozitive și computere care răspund cerințelor clienților și consumatorilor, valorificând potențialul datelor, al cloud computing-ului și cel de machine learning. Jurnaliștii de la wall-street.ro sunt la New York și transmit scriu pe larg despre noutățile aduse de Lenovo - un parteneriat de miliarde în zona de stocare, noi soluții și produse.

Lenovo anunță un parteneriat strategic

Lenovo a anunțat un nou parteneriat cu NetApp, autoritatea în domeniul soluțiilor de date pentru infrastructuri de tip hybrid cloud. Parteneriatul strategic global, de miliarde de dolari, va permite clienților să își modernizeze arhitecturile IT și să își accelereze transformarea digitală. Valorificând punctele forte ale ambelor companii, Lenovo și NetApp vor dezvolta și introduce pe piață noi produse și soluții de stocare a datelor tip flash storage, de înaltă performanță, care vor scala din zona de edge până în zona de core network și mai departe în cloud. Parteneriatul include un nou joint venture în China pentru a oferi soluții personalizate pentru piața locală de stocare a datelor și centre de date, care înregistrează cea mai rapidă creștere din lume.

Soluții pentru securitatea și managementul software-ului

Lenovo anunță ThinkShield, o nouă abordare pentru securizarea dispozitivelor pe tot parcursul ciclului lor de viață. Întrucât companiile au nevoie mai mult ca oricând să își protejeze datele sensibile, ThinkShield oferă o serie de tehnologii și controale, de la BIOS și firmware pentru autentificare și physical/virtual endpoint management până la shutter-ele fizice pentru camere, cititoarele de amprentă și managementul lanțului de aprovizionare. Prin colaborarea cu parteneri precum Intel, MobileIron și Absolute, Lenovo oferă utilizatorilor și administratorilor mai multe modalități de păstrare a datelor în siguranță.

Organizațiile se îndreaptă către modelul software-as-a-service (SaaS), 73% dintre acestea raportând că vor ajunge în proporție de 80% în cloud până în 2021. Business-urile, departamentele funcționale, echipele și indivizii achiziționează modelul SaaS pentru a-și construi propriile structuri tech stack și o fac fără IT. Prin Lenovo AirStack, prima soluție de gestionare de tech stack, organizațiile pot controla toate structurile prin identificarea, gestionarea și optimizarea investițiilor de software.

CEO-ul Lenovo a afirmat că „oferirea de hardware as a service va dicta câstigătorii și pierzătorii în IT”, transmit jurnaliștii de la wall-street.ro, care sunt prezenți la evenimentul Lenovo.

De asemenea, Lenovo a prezentat cel mai nou dispozitiv din portofoliul de laptopuri premium ThinkPad X1, ThinkPad X1 Extreme. Laptopul subțire și ușor, cu Windows 10, este dedicat utilizatorilor și consumatorilor cu nevoi de calcul de înaltă performanță și este primul care include placă grafică dedicată NVIDIA. Este ideal pentru muncă intensă, editare foto/video, randare, aplicații mixte virtuale și augmentate.

În plus față de multitudinea de dispozitive și soluții, Lenovo ajută la transformarea productivității și colaborării, pregătind mediul pentru ca oamenii să lucreze mai inteligent cu tehnologiile emergente inovatoare. Cu ajutorul instrumentelor IT inteligente, Lenovo își propune să susțină transformarea comercială prin tehnologie, reușind în același timp să inoveze prin Transformare Inteligentă.

Foto: wall-street.ro